Copiii adulţi ai alcoolicilor

Această prezentare descrie tiparele de comportament ale copiilor proveniţi din familiile în care există alcoolism. Scopul este de a ajuta pacienţii să-şi identifice aceste tipare şi modul în care le-a afectat până atunci viaţa lor. Această prezentare are ataşat un material despre felul în care putem evita perpetuarea acestor tipare la copiii noştri.

De unde venim?
Indiferent de situaţiile particulare, de cum "arăta acasă", existenţa în familia noastră a cuiva care avea probleme cu alcoolul face ca vieţile noastre să semene mai mult decât ne-am aştepta.

Roluri:
Erou / Copilul bun
Ţap ispăşitor / Oaia neagră / Heringul roşu
Copil pierdut
Mascotă / Clovnul

- Viaţa de acasă.
Chiar dacă evenimentele specifice pot să difere, anxietatea şi tensiunea sunt prezente mereu. Urmează remuşcări şi durere. Incertitudine. Inconsistenţă. Lipsa de reguli, în afară de "nu vorbi, nu simţi, nu avea încredere". Comportamente neprevăzute. Frustrare. Iritabilitate. Neîndeplinirea rolurilor şi sarcinilor ce depind de acestea. Minciuni. Îngrijorări. Confuzie. Neîncredere. Ruşine. Vinovăţie. Stimă de sine scăzută.
Şcoală - funcţie de roluri.
Prieteni. Prietenii întrerupte. Neputinţa / neştiinţa de a mai lega relaţii. Absenţa subiectelor de discuţie (nu poţi vorbi cu ei ce te interesează / te doare pe tine). Teama că ei ar putea afla adevărul despre familia ta. Ruşine atunci când asta se întâmplă. Probleme cu părinţii prietenilor la care te refugiezi uneori. Neputinţa de a participa împreună cu ceilalţi la diferite evenimente. Inadecvare. Izolare.

Ce ni se întâmplă acum?

Copilul creşte şi devine adult din punct de vedere fiziologic. Asta nu presupune implicit şi maturizarea psihic-emoţională.

Tu cum eşti acum? Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor. E posibil ca nu toate să ţi se potrivească. Sau, poate, au apărut modificări în timp. Îţi sugerăm însă să le explorezi, să vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".
C.A.A. nu au experienţă în ce înseamnă "normal" - oricum, e un concept destul de vag. De aceea, în momentul în care ajungem să facem Pasul 2 în AA sau Al-Anon, credem cu adevărat în faptul că avem nevoie de o "redare a sănătăţii mentale".
Confuzia noastră e similară cu cea a homosexualilor care îşi petrec o mare parte din timp încercând să ghicească cum s-ar simţi dacă ar fi "normali".
C.A.A. se îngrijorează şi sunt confuzi în legătură cu lucruri despre care cred că ceilalţi nu se îngrijorează. Mai mult, din teama de a nu arăta "prost", noi nu avem nici libertatea de a pune întrebări, astfel încât nu aflăm niciodată cum stau, de fapt, treburile.
În acelaşi timp, ceea ce alţii consideră a fi bizar şi ieşit din comun, nouă ni se par a fi normal. Chiar dacă existau zile care păreau a fi "normale", cu siguranţă ele nu erau “tipice”, ca ale celorlalţi.
Pentru a scăpa de haosul vieţii de zi cu zi, mulţi dintre noi evadăm într-o lume fantastică: "cum ar arăta casa noastră dacă… cum s-ar purta mama cu tata dacă… ce aş putea să fac dacă… " Chiar dacă aceste fantezii pot avea şi un rol salvator în supravieţuirea noastră, ele contribuie la confuzie.
Multe dintre serialele TV prezintă o viaţă de familie perfectă în care totul se termină, în cele din urmă, cu bine; asta ne face să presupunem că toţi trăiesc aşa, când de fapt nu avem de unde să ştim cum e viaţa celorlalţi atâta timp cât nu locuim împreună. Practic, noi nu avem nici o noţiune, nici un punct de referinţă despre ce înseamnă o viaţă sau o familie normală (exemplul băiatului de 13 ani adus de către părinţii săi - ambii alcoolici în recuperare şi ambii C.A.A. - la consiliere, pentru a descoperi ulterior - spre marea lor mirare - că, de fapt, fiul lor nu era decât un adolescent normal şi că făcuseră o treabă foarte bună în educarea lui).
La fel, nu ştim ce e OK să spunem sau să simţim.
Ruperea cercului vicios…
“Normalul” nu e decât un mit pe baza căruia ne stabilim anumite idealuri nerealiste care ne fac viaţa dificilă; termenii de “funcţional şi disfuncţional” sunt mai adecvaţi şi se referă la a descoperi ce ni se potriveşte nouă, ce e confortabil şi realist pentru noi şi pentru familia noastră.
Tendinţa noastră e de a evita conflictul şi confruntarea; primul pas e de a înţelege ce anume se întâmplă în noi, ce simţim şi de a confrunta realitatea şi a înţelege că la construirea ei participăm atât noi, cât şi cei interesaţi să ne ajute în dezvoltarea noastră.

2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la sfârşit.
Copilăria a fost marcată de promisiuni nerespectate, de amânarea treburilor casei, de lipsa comunicării şi absenţa planificării activităţilor, astfel încât aceste abilităţi nu se formează.
Ruperea cercului vicios…
- Trebuie să stabilim dacă chiar suferim de “amânare” sau doar de lipsa informaţiilor cu privire la cum să facem ceva. Pentru asta, putem să încercăm să înţelegem ce “sistem” au ceilalţi şi cum ne putem dezvolta noi sistemul nostru, în funcţie de trăsăturile noastre. Câţiva paşi: stabilirea ideii, analiza realismului ei, care sunt paşii ce trebuie urmaţi, cât timp ar dura îndeplinirea lor, ce piedici ar putea apărea, când e cel mai bun timp pentru noi să facem acele lucruri. Nevoia de grandomanie şi de perfecţiune pot fi alte piedici în îndeplinirea acţiunilor noastre. La fel, uneori reacţionăm mai bine în situaţii de criză decât atunci când avem la dispoziţie o perioadă mai lungă de timp pe care nu ştim cum să o administrăm.

3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
Minciunile iau forme diferite: negarea problemei, acoperirea acestora, promisiuni încălcate. Toate acestea conduc la pierderea încrederii în ceilalţi, la pierderea valorii adevărului şi la crearea obiceiului de a minţi, chiar şi atunci când nu ar fi neapărat nevoie. În consecinţă, va apărea panica de a nu fi prins minţind, de a nu ne aminti ce “variantă” a spus ultima dată. Uneori, minciuna poate să devină un mod de a obţine atenţie din partea celorlalţi (exemplul unui tânăr care a înscenat o criză de hipotermie doar pentru că partenerii de drum nu băgau de seamă că a obosit) sau de a evita anumite conflicte cărora nu ştim cum / nu vrem să le facem faţă, aşa că dăm răspunsurile care ar salva situaţia. Neputinţa de a controla acest obicei naşte ruşine, dispreţ faţă de propria persoană, stimă de sine scăzută.
Ruperea cercului vicios…
Există două tipuri de minciuni: cele “controlate” (asupra cărora putem decide dacă spunem sau nu o minciună) şi cele “automate” asupra cărora nu avem nici un control. Paşii pentru a depăşi acest automatism sunt de conştientizare a obiceiului de a minţi şi de aplicare a programului de 24 de ore pentru a nu minţi (ca şi în cazul abstinenţei faţă de alcool). La sfârşitul fiecărei zile, putem analiza dacă am reuşit sau nu; dacă nu am reuşit, nu are rost să ne judecăm fără milă, ci să ne acceptăm şi să perseverăm, spunându-ne că “deşi nu e uşor, e important pentru mine să mă schimb”.
Putem ajunge şi la cealaltă extremă, cea de a nu minţi niciodată ca mod de negare a paternului familial.

4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.
În perioada copilăriei, nimic din ce făceam nu era suficient de bun, fiind judecaţi, de multe ori, pentru lucruri fără sens; astfel, ajungem să internalizăm aceste critici ca pe nişte sentimente negative despre noi înşine. Cineva spunea că mama sa era atât de pretenţioasă, încât în momentul în care a ajuns în armată, sergentul de instrucţie i se părea “molâu”.
Pare mai uşor să ne păstrăm această imagine negativă faţă de noi înşine pentru că ne-am obişnuit, face parte din personalitatea noastră. Dacă facem ceva bun, spunem că nu a fost mare lucru sau că nu ni s-a datorat nouă; dacă ceva merge rău, atunci e vina noastră, noi nu am fost suficient de buni. Nu e uşor să învăţăm că dacă facem o greşeală nu înseamnă că noi suntem o greşeală, că există mai multe nuanţe decât “alb şi negru”, că există o linie de mijloc.
Un exemplu este cel al femeii externate după o operaţie şi care îşi cheamă mama pentru a o ajuta; mama se ceartă cu prietenele femeii ei atât de rău, încât ajunge să aibă ea grijă de aceasta. După aceea, se simte vinovată pentru că era bolnavă, pentru că a fost egoistă, aşteptând ca mama ei să aibă grijă de ea aşa cum şi-ar fi dorit ea.
Ruperea cercului vicios…
E necesar să ne cunoaştem, să ne analizăm şi să vedem ce ne este folositor şi ce ne împiedică în recuperarea noastră. Nimeni nu poate spune ce e bun şi ce e rău pentru noi. În cadrul grupului, putem construi un “monstru” din acele calităţi de care ne-ar plăcea să scăpăm; se pot face şi schimburi, împrumuturi între calităţi şi, astfel, observăm că fiecare trăsătură poate avea rolul ei (în afară de soacrele acre!).
Trebuie să învăţam şi să acceptăm complimente pentru ceea ce facem bine; dacă ceva e uşor pentru noi, nu înseamnă că e lipsit de importanţă; trebuie să ne conştientizăm calităţile.
Dacă facem o greşeală nu înseamnă că noi suntem o greşeală;

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.
Aceste două caracteristici sunt legate între ele: dacă îţi e greu să te distrezi, poate că te iei prea în serios; dacă nu te iei foarte în serios, atunci ai şanse să te distrezi.
Acasă, poate că părinţii erau foarte serioşi şi descurajau orice activitate de relaxare, astfel încât copilul spontan din noi a fost redus la tăcere. Ne temem să ne distrăm pentru a nu părea ridicoli, pentru a nu ne face de râs. Ajungem să ne războim cu noi înşine, încercând să împăcăm copilul din noi şi responsabilităţile de adult.
În schimb, ne e greu să ne separăm de munca noastră pe care o luăm foarte în serios – devenim candidaţi siguri pentru epuizare (“burn-out”).
Ruperea cercului vicios…
Copilul din noi a fost reprimat, aşa că trebuie să îl redescoperim. Cineva iniţiase un proiect de “copii de închiriat” - atunci când eşti cu un copil, îţi e mult mai uşor să te joci, ai un model despre ce anume trebuie să faci şi în plus, ai o scuză: nimeni nu va râde de tine dacă te dai pe căluşei cu un copil, ci vor crede că eşti un părinte bun sau un adult interesant.
Trebuie să învăţăm să ne relaxăm şi să nu facem nimic anume; poate chiar trebuie să ne programăm pauzele.
Trebuie să învăţăm să disociem munca de persoana noastră; munca e importantă, dar nu e totul. Dacă ne rezumăm la muncă, nu vom putea să ne bucurăm de celelalte aspecte şi bucurii pe care ni le poate oferi viaţa. Cu alte cuvinte: “ce ai făcut pentru tine azi?”

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.
Deşi ne dorim foarte mult o astfel de relaţie, ne e foarte greu să avem una pentru că, pe de o parte, nu am avut un model sănătos de relaţie, iar pe de alta, am experimentat acea inconsistenţă a iubirii de gen “du-te - vino”, “te iubesc, dar pleacă de aici” şi temerea de a nu fi abandonaţi.
Cineva spunea că îi e mult mai uşor să facă faţă sentimentelor negative, astfel că respinge pe oricine încearcă să se apropie de ea. Ne imaginăm că nu ne vom putea îndrăgosti decât de cineva care e “absolut perfect”; însă, în momentul în care cineva îşi manifestă interesul faţă de persoana noastră, ne îndepărtăm şi nu vrem să ne mai implicăm.
Un alt aspect e cel al dramatizării şi amplificării oricărui conflict care, oricât de mic ar fi, devine o sursă de panică de a nu fi abandonaţi. Nu ştim să facem faţă respingerii altora. Nu avem încredere I noi şi în ce simţim noi dacă nu e validat de ceilalţi; le dăm celorlalţi puterea de a decide cum ne simţim, de a ne “urca în slăvi sau de a ne trânti de pământ”. Sentimentele nu ne mai aparţin nouă. Astfel, ajungem să ne luptăm pentru audienţă; chiar şi în cadrul grupului, putem apela la mecanisme sofisticate de a capta atenţia celorlalţi.
În ceea ce priveşte problemele sexuale, CAA nu par să aibă mai multe dificultăţi decât ceilalţi oameni; sexualitatea e un aspect destul de puţin discutat în cadrul familiilor, în general. La fel, incestul nu apare mai des în cazul familiilor în care există alcoolism; e important aici să facem diferenţa între intoxicaţia alcoolică şi alcoolism.
Aceste probleme nu ne sunt specifice, dar, în cazul nostru, ele capătă o gradaţie diferită.
Ruperea cercului vicios…
o relaţie sănătoasă nu are loc peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase sunt: vulnerabilitatea (cât de mult îl voi lăsa pe celălalt să-mi afecteze sentimentele), înţelegerea celuilalt şi a acţiunilor sale; empatia (în ce măsură sunt dispus să simt ce simte el / ea?), compasiune, respectarea, încredere, acceptarea propriei persoane şi a partenerului, sinceritate, comunicarea şi împărtăşirea directă şi deschisă a ce ne preocupă, compatibilitate, integritate personală, consideraţie faţă de nevoile celuilalt.
E important să conştientizăm că, de fapt, o relaţie e un contract care, cu cât e mai mult conştientizat, cu atât e mai rodnic.

8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici un control.
În perioada copilăriei, nu am avut nici un control asupra vieţii noastre; la maturitate, vrem să “schimbăm foaia” şi resimţim nevoia de a prelua controlul asupra mediului în care trăim. Nu avem încredere decât în noi. Astfel, suntem deseori acuzaţi că suntem rigizi, autoritari, aroganţi, lipsiţi de spontaneitate; nu suntem aşa pentru că suntem alintaţi, pentru că vrem să facem numai ce vrem noi sau pentru că nu ne interesează părerile celorlalţi, ci pentru că ne e teamă că, dacă nu suntem noi la conducere, dacă vor avea loc schimbări rapide, abrupte, vom pierde controlul asupra vieţii noastre.
Aceste supra-reacţii sunt cauzate, de obicei, de experienţe din trecut şi devin automatisme, devin reflexe involuntare.
Ruperea cercului vicios…
- Conştientizarea reacţiilor defensive şi exagerate şi a efectelor pe care le-au avut acestea în trecut;
Încercarea de acomodare treptată cu schimbările şi de învăţare treptată a flexibilităţii;

9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.
În funcţie de mesajele pe care le primim de la ceilalţi, în special, de la părinţi, ne formăm o anumită imagine despre noi înşine şi o anumită părere despre noi înşine. Mesajele pe care le primim sunt confuze şi nu experimentăm dragostea necondiţionată, ci un fel de “eşti om bun, dar...”. În momentul în care, ca adulţi, primim complimente sau laude, nu ştim cum să reacţionăm. Răspunsul care pentru alţii ar fi un simplu “mulţumesc”, pentru noi poate să devină o reacţie de respingere: dacă îi place cuiva de noi, înseamnă că nu sunt demni de respect.
Ruperea cercului vicios…
se pune problema internalizării aprobării pe care o obţinem şi de folosirii energiei oferite de aceasta;
(1) primul pas este de asumare a riscului de a simţi aprobarea şi încurajarea celorlalţi; (2) identificarea unor persoane pozitive în care putem avea încredere şi care ne pot furniza sprijinul necesar; (3) construirea încrederii în noi, recunoscându-ne meritele pentru orice acţiune, oricât de mică; (4) întreabă-te ce ai făcut bine azi; (5) nimănui nu îi ies întotdeauna toate lucrurile perfect.

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
Atunci când suntem în grupuri de oameni, ne simţim ciudaţi, fără a ne da seama că fiecare dintre noi are anumite modalităţi de a nu “părea ciudaţi”. Încă din copilărie noi am avut altfel de preocupări decât ceilalţi copii. Am ajuns să ne izolăm şi să nu avem aptitudinile sociale necesare socializării şi relaţionării cu ceilalţi. Ne alegeam modele de viaţă “mai rele decât noi”, ne întâlneam cu cei care beau mai mult sau care nu erau acceptaţi. Ne intimidăm faţă de cei care sunt “mai buni sau arată prea bine”.
Ruperea cercului vicios…
- (1) asumă-ţi riscul de a împărtăşi cu ceilalţi, mai ales cu cei care au avut experienţe similare; asta te va ajuta să înţelegi că, deşi eşti o persoană unică, nu eşti complet diferit de ceilalţi; (2) află ce poţi despre copiii adulţi ai alcoolicilor; (3) participă la un grup de suport şi împărtăşeşte-ţi sentimentele;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.
Puţini dintre noi au avut şansa de a vedea o familie în care membrii ei colaborează, lucrează împreună şi îşi împart responsabilităţile şi sarcinile. Astfel, nu învăţăm nici noi să facem asta şi fie că ne asumăm să realizăm întregul proiect, fie nu ne implicăm deloc. Nu ne cunoaştem limitele şi ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm vreo sarcină. Avem un sentiment permanent de insecuritate, o teamă permanentă că putem fi concediaţi sau că ce facem nu e suficient de bun.
Ruperea cercului vicios…
Trebuie să ne analizăm pe noi înşine, pe ceilalţi din viaţa noastră şi relaţiile cu aceştia;
Trebuie să ne stabilim limitele faţă de ceilalţi. “Chiar trebuie să fac asta? Chiar vreau să fac asta?” ;
Nu trebuie să fim “de toate pentru toţi”; să nu ne lăsăm exploataţi
În cazul iresponsabilităţii, e necesară asumarea treptată de sarcini.

12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare că loialitatea nu e meritată.
Loialitatea aceasta e rezultatul insecurităţii şi a fricii; nimeni nu pleacă din cadrul familiei atunci când situaţia devine dificilă.
De vreme ce legarea unei relaţii necesită foarte mult efort, aceasta devine ceva permanent, indiferent de cum suntem trataţi. Schimbarea e dificilă, aşa că preferăm să rămânem cu ce avem.
Ruperea cercului vicios…
- (1) fii specific faţă de natura situaţiei tale şi decide-te dacă loialitatea ta e realistă şi justificată; (2) înţelegerea diferenţei între ce ne-am dori şi realitatea existentă, între aspiraţii din trecut sau faţă de viitor + că situaţiile se schimbă, se dezvoltă; (3) care sunt motivele din care vrei să menţii relaţia? (4) care sunt sentimentele faţă de această relaţie şi faţă de o eventuală despărţire? (5) evită manipularea de către celălalt;

13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile. Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului înconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".
Impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; atunci când aceştia sunt impulsivi, părinţii, de obicei, le vor arăta de ce nu e bine să se comporte aşa şi care sunt consecinţele unor astfel de acţiuni. Pentru noi, însă, era imposibil de prezis care vor fi consecinţele oricărui comportament, aşa că şi acum ne e greu să ne dăm seama de asta. Suferim de o viziune “tunelistă”, nu reuşim să proiectăm în viitor, să vedem care vor fi efectele acţiunilor noastre, cine şi în ce fel va fi afectat de ele: ne căsătorim fără să ne cunoaştem prea bine partenerul, demisionăm fără a ne asigura o altă sursă de venit, ne cumpărăm un cal, chiar dacă nu avem grajd, doar pentru că “ni s-a pus pata”. Căutăm gratificare, plăcere imediată, nu avem răbdare, suntem dominaţi de un sentiment de criză, de urgenţă. Asta şi pentru că, în copilărie, orice promisiune, orice lucru amânat pentru viitor nu avea să se mai întâmple niciodată. Aşa că ajungem să simţim că “asta e ultima mea şansă, acum ori niciodată”.

Ruperea cercului vicios…

(1) identificarea situaţiilor în care suntem impulsivi şi nu ne putem gândi la nimic altceva; (2) cine altcineva e afectat de ce vom face? (3) care vor fi consecinţele; (4) luarea deciziei despre ce vom face;

Dar despre copiii noştri?

a.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul - fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători, vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct de început.

b.Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea unei linii de comunicare. E începutul discuţiilor “cu”, şi cu “la”.

c.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copiii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

d.Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine, înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce mai începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact, dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.

e.Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toată lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

f.Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

g.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost că trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocos te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţii o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

j.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.
Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problema lui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor se simt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi, încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să te simţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Concluzii

A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat cineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.

B.Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de ceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin importante în faţă acestui adevăr.

C.Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca ei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen repetându-se din nou şi din nou.

Copiii Adulţi ai Alcoolicilor (C.A.A.)

Alcoolismul e o boală de familie care ne afectează pe toţi cei implicaţi, indiferent de situaţiile particulare;
Maturizarea din punct de vedere fiziologic nu presupune implicit şi maturizarea psihic-emoţională.
Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, au apărut modificări în timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.

1.Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă "normalul".
lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu e decât un mit; “funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentru familia noastră;

2.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la sfârşit.
în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicării şi a planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori să ducem la bun sfârşit ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne putem crea noi: realismul ideii, paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentru noi să facem acel lucru; uneori funcţionăm mai bine în situaţii de criză, de urgenţă;

3.Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp, pierderea încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica de a nu fi prins; mod de atragere a atenţiei;
minciuni “controlate” şi “automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luarea deciziei de a înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de a minţi, ca negare a paternului familial;

4.Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.
internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu ne atribuim nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;
conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă că suntem greşiţi;

5.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6.Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.
cele două trăsături sunt legate între ele; teama de ridicol; ne e greu să ne separăm de munca noastră – riscul de a ajunge la epuizare;
învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; “copii de închiriat” = model de distracţie; disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte bucurii ale vieţii; “ce ai făcut pentru tine azi?”

7.Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.
lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen “du-te - vino”, temerea de abandon; amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea de a decide cum ne simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva îşi manifestă interesul;
o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase;

8.Copiii adulţi ai alcoolicilor supra - reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici un control.
lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi de rigiditate, aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpa lucrurile din mână; reacţiile exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;
conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea de acomodare treptată cu schimbarea şi flexibilitatea;

9.Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.
În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: “eşti băiat bun, dar…”; căutăm în mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă cât de buni sau de răi suntem;
Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante a acesteia; acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şi eşecuri, şi succese; “ce ai făcut bine azi?”

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să interacţionăm cu alţii; ne alegem modele sau prieteni “mai răi sau mai urâţi” decât noi; cei care sunt “mai buni” ne intimidează;
deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la un grup de suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare la CAA;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra - responsabili, fie supra - iresponsabili.
lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt împărţire; ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu ne cunoaştem limitele; ne e greu să spunem “nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare; insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi suficient de buni;
trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; să nu fim “de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a responsabilităţii şi asumarea de sarcini;

12.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare că loialitatea nu e meritată.
loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci când situaţia e dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem; schimbarea ni se pare prea grea;
sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată? Ce decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţa de o eventuală separare? Evitarea manipulării;

13.Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se "încleşteze" într-un mod de acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile. Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului înconjurător. În plus, petrec mult timp "curăţând mizeria".
impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care sunt consecinţele faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; “viziune tunelistă” – ne urmăm “fixa”, fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoane afectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu cunoaştem; demisionăm fără să avem altă sursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem răbdare – starea de urgenţă: “acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai întâmple niciodată;
identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate? Luarea deciziei?

Concluzii

A.Alcoolismul se "moşteneşte". Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat cineva - mai apropiat sau mai îndepărtat - care să sufere de această boală.

Pentru copiii noştri

c.Spune adevărul. Fi cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

e.Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu pate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

h.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

i.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

Pentru copiii noştri

k.Începe cu tine şi cu propria ta dezvoltare.
Copiii învaţă prin imitare. Fii persoana pe care vrei să o imite copiii tăi. Tu eşti modelul - fie că îţi place, fie că nu. Dacă tu eşti supărat şi confuz, copiii tăi vor fi supăraţi şi confuzi. Dacă tu eşti iritabil, copiii tăi vor fi iritabili. Copiii tăi vor deveni temători, vinovaţi şi obsedaţi cu alcoolul, exact aşa cum ai fost tu. Aşa cum se poate crea o atmosferă negativă în casă, se poate instaura şi una pozitivă. Dacă tu zâmbeşti, copiii tăi vor zâmbi. Tensiunea poate fi simţită în aer; nu e nevoie să fie exprimată în cuvinte. Dacă vei reuşi să te relaxezi, atmosfera din casa ta va fi relaxată. Ăsta poate fi un punct de început.

l.Ascultă-ţi copiii.
Fă-ţi timp să stai cu ei şi să asculţi ce au de zis – indiferent despre ce e vorba. Arată-le că eşti interesat de ei şi că ei se bucură de toată atenţia ta. Simplul fapt că asculţi nu înseamnă că eşti de acord cu ei, ci doar că eşti dispus să asculţi. Încearcă să le accepţi dreptul de a fi cine sunt şi de a gândi ce gândesc, exact aşa cum vrei ca ei să accepte cine eşti şi ce gândeşti. Uşor de zis, greu de făcut. Poate că unele dintre gândurile lor ţi se vor părea strigătoare la cer, dar şi tu ai avut astfel de gânduri când erai ca ei. Sau poate că le mai ai şi acum. A asculta fără să predici nu înseamnă că eşti de acord. E doar deschiderea unei linii de comunicare.

m.Spune adevărul. Fii cinstit cu ei.
Copiii tăi pot avea simţul realităţii distorsionat; le e greu să ştie care e adevărul. Alcoolicul activ minte atunci când îşi încalcă promisiunile. Crede ce spune, dar nu mai ajunge să pună şi în aplicare. Asta îi zăpăceşte pe copii. Copilul îl aude pe non-alcoolic acoperindu-l pe alcoolic şi îi urmează exemplul. Nici copilul, nici altcineva nu vrea să confrunte adevărul, însă asta e singura cale spre recuperare.
Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Aşa că nu are sens să spunem “nu ar trebui să te simţi aşa”; ne simţim aşa cum ne simţim. Poate că există comportamente pe care nu ar trebui să le avem, dar nu e şi cazul sentimentelor. Dacă credem că ceea ce simţim e greşit, atunci ne vom simţi vinovaţi şi ne vom simţi şi mai rău. Copilul ar putea spune că “îl urăsc pe tata”; dacă răspunsul nostru va fi “nu ar trebui să simţi asta, tata e bolnav”, îl vom învinovăţi. Ce om rău trebuie să fie dacă urăşte un om bolnav! E mai bine să explorăm aceste sentimente cu copilul: “Ştiu ce vrei să spui. Uneori, cred că îl urăsc şi eu, dar, de fapt, urăsc boala pe care o are. Urăsc felul în care boala asta îl face să se comporte”. Astfel, amândoi veţi reuşi să vă limpeziţi gândurile.
Mânia pe care o simţi e reală. Nu e de nici un folos să crezi că e greşit să fii mânios şi că, în schimb, ar trebui să simţi compasiune. Le poţi simţi pe amândouă. Vorbeşte deschis despre ele şi decide-te în legătură cu ce vei face (poţi să găseşti un loc în care să poţi striga, să dai cu pumnii în perne, să freci oalele, etc.). E în regulă să simţi mânie. Nu e în regulă dacă ai un comportament distructiv datorită mâniei.
Ar trebui să ne facem mai multe griji pentru copilul care îşi reprimă mânia faţă de situaţii care nu îi convin. Ştiu că mânia asta îi va cauza probleme de stomac, depresie, etc. chiar dacă e mai greu de suportat, e mai sănătos dacă ţipă la tine. După ce momentul trece, puteţi sta amândoi de vorbă. Copii îşi fac şi multe griji şi se simt neputincioşi. Atunci când vorbim deschis despre griji, ele par mai uşor de depăşit.

n.Educă-i.
Spune-le tot ce ştii despre boala alcoolismului. Oferă-le literatură şi încearcă să le răspunzi la întrebări. Poate că nu vei şti să le răspunzi la tot ce îi interesează: “Da, bine, înţeleg că odată ce tata începe să bea, nu se mai poate opri, dar, atunci, de ce mai începe?”. “Asta e boala, iar compulsia de a bea face parte din ea. Nici eu nu înţeleg exact, dar ştiu că nu trebuie să lăsăm boala să ne afecteze pe noi”.
o.Încurajează-i să participe la Alateen.
Alateen-ul va întări ideea că alcoolismul e o boală şi că trebuie tratată ca atare. Odată ce copiii vor înţelege conceptul de boală, vor începe să-şi construiască stima-de-sine. Ca şi copii, ne vedem aşa cum ne văd alţii; lucrurile pe care i le spune alcoolicul afectează felul în care se văd: “Dacă nu aş fi aşa de rău, părinţii mei nu ar mai bea! Toata lumea ar fi mai fericită dacă aş muri!”
Nimeni nu poate să cauzeze sau să vindece alcoolismul. Copilul trebuie să înţeleagă că nu poate lăsa alcoolul să îi determine valoarea ca fiinţă umană. Şi în cazul ăsta, e uşor de zis şi greu de făcut. Întărirea acestei idei şi comportamentul tău poate să fie de mare folos. Asta va face şi Alateen; dacă va participa la aceste întâlniri, copilul tău se va simţi înţeles şi va avea un sentiment de apartenenţă. Va avea un loc în care să vorbească despre problemele sale, începând să se simtă mai bine în legătură cu el însuşi.

p.Renunţă la negare.
Negarea e cel mai mare aliat pe care îl are alcoolismul şi cel mai mare duşman pe care îl avem noi, cei care încercăm să îl combatem. Oricum, realitatea e mai uşor de înfruntat decât necunoscutul, chiar şi în cazul alcoolismului. Dacă le spui copiilor “Tatăl tău are o alergie la alcool care îl face să se comporte şi să facă lucruri pe care nu ar vrea. Trebuie să ţinem minte că atunci când se comportă aşa, e din cauza bolii, şi nu a lui tata. N-o să fie uşor să ţinem minte asta, dar putem să ne ajutăm unul pe altul să nu uităm”.

q.Nu-I proteja de la a cunoaşte ravagiile pe care le provoacă alcoolismul.
Dacă alcoolicul distruge lucruri în casă, atunci e mai bine pentru el să poată vedea dovada distrugerilor. Din păcate, s-ar putea să le vadă şi copiii. Spune-le “Mă simt prost ă trebuie să vezi asta, dar mama trebuie să vadă ce face sau, altfel, nu îşi va aduce aminte”. A-i proteja înseamnă a-i zăpăci şi mai mult, pentru că, oricum, ei ştiu că ceva s-a întâmplat. Realitatea nu poate fi negată. Dacă facem asta, vom irosi energia pe care o putem folosi pentru a ne recupera.

r.Nu te teme de a le arăta afecţiune copiilor tăi.
Niciodată nu le putem oferi copiilor noştri prea multă iubire. A-i face toate mofturile ca şi mod de compensare a dificultăţilor vieţii sale nu înseamnă iubire. Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i cât de norocoasă te simţi pentru că îl ai – asta e iubirea. Nu e suficient să te gândeşti că “ştie că îl iubesc”, aşa cum nu e suficient pentru noi. Toţi avem nevoie să auzim asta. Asta nu înseamnă că tot ce face sau spune e bine, ci că e demn de iubire ca şi orice altă fiinţă umană. “Chiar dacă nu-mi place ce faci, nu înseamnă că nu te iubesc”. Acest mesaj trebuie să fie clar: îl poţi iubi pe alcoolic şi, în acelaşi timp, poţi urî boala lui.

s.Pentru copii, e important să aibă limite clar definite.
Copiii au nevoie de un program constant acasă: ora de mâncare, ora de culcare, etc. Nimeni nu se poate simţi bine dacă nu ştie ce se întâmplă de la o zi la alta. Oferiţi-i o viaţă ordonată cu reguli rezonabile ce trebuie urmate. De obicei, copiii pun la încercare aceste limite, doar pentru a vedea dacă vorbim serios sau nu. Nu trebuie neapărat să le placă, însă asta îi va face să se simtă mai în siguranţă.

t.Copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor.
Dacă copilul sparge un geam, atunci el trebuie să se descurce şi să îl înlocuiască. Atât succesele, cât şi eşecurile sunt ale lui. Dacă a ajuns prea târziu pentru masă, e problema lui, nu a ta. Învăţarea a cum să faci faţă dificultăţilor face parte din construirea stimei-de-sine şi îi arată că are un anumit control asupra vieţii sale. De obicei, copiii alcoolicilor se simt neajutoraţi; ajută-i să găsească alternative, îndeamnă-i să încerce lucruri noi, încurajează-i pentru orice succes, cât de mic. Gândeşte-te la ce anume te face pe tine să te simţi valoros şi încearcă să îi oferi şi copilului aceleaşi lucruri. Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de alcoolism.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar