Mă iertaţi, bătrâna noastră, că vă răpesc, poate din timp mai preţios.
De binecuvântat pe cine mi-a vrut răul, să ştiţi că mi-e încă greu, prin ce stresuri m-a băgat! Şi nu înţeleg... mă refer în casă, dacă am greşit şi vreau să îndrept cumva situaţia... De ce??? Nu înţeleg de ce de cele mai multe ori, aşa scandal se iscă, încât nu mai văd pe moment situaţie de ieşire...
Off! Mă iertaţi!!!
Şi dumneavoastră sunteţi aşa imposibilă dacă cumva vreo măicuţă a greşit şi a vrut să îndrepte situaţia?
Doamne ajută! Mă simt rănit, dar cu mare nădejde!!!
Em.
Dragul meu Copil
Înţeleg! Nu e deloc uşor să binecuvântezi pe cel ce te răneşte. E chiar imposibil, de aceea Domnul ne spune că nu putem face nimic fără El. Dar, în acelaşi timp, dacă vom continua să judecăm, să blestemăm de fapt, pe cel care ne răneşte, vom duce puterea blestemului mai departe şi viaţa noastră va fi mai departe un iad. Binecuvântarea noastră este mâna sufletului pe care o întindem Domnului ca să ne scoată din iad. Încet, încet, vei descoperi, om drag, că cei care te stresează sunt şi ei cumplit de stresaţi şi împinşi de nişte mecanisme dinlăuntru să facă ceea ce fac, sau să reacţioneze aşa cum reacţionează. Câtă vreme vom asculta de aceste resorturi dinlăuntru nostru, vom rămâne robi logicii lumii acesteia, logică ucigaşă, logică parazitată de duhurile întunericului.
Te rog, te rog mult să mergem mai departe cu Seminarul, şi vei înţelege de ce ne cere Domnul să-i binecuvântăm pe cei ce ne fac rău, nu din cuvintele mele sau din alte cuvinte, ci din experienţa ta, din cele ce le vei vedea tu cu ochii tăi şi cu inima ta. Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Şi, de exemplu, în loc să fie în faţa ta doar o persoană care ţipă la tine sau îţi face reproşuri, vei simţi că este acolo şi Domnul, Care îţi dă putere să vezi şi ce ai greşit tu, şi ce neputinţă are celălalt şi cât e de bolnav sufleteşte, şi ce vrea Dumnezeu de la tine în acea situaţie. Tu poate că vrei, cum este şi firesc, să vadă cel din faţa ta că nu are dreptate, că a greşit, că exagerează şi să nu te mai chinuie. Domnul vrea ca tu să poţi iubi şi în aceste condiţii, să vezi că sufletul celui din faţa ta e rănit, ca şi al tău, şi să-ţi fie milă şi să te rogi pentru el. Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, muşcat de un câine şi, din cauza durerilor şi a fricii ar striga şi te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuţi, te-ai supăra pe el? Nu, pentru că mila şi dorinţa de a-l ajuta te-ar face nici să nu simţi durerile. Dar noi nu vedem încă sângerările sufletului aproapelui, şi din această cauză nu avem milă...
Pare complicat, şi este, dacă ne reducem la gândirea raţională, dar totul se limpezeşte când ne rugăm şi cerem de la Domnul putere să trăim şi noi aşa cum ne cere El.
Mă întrebi dacă şi eu sunt "aşa imposibilă"? Da, din păcate şi eu am momente în care cad şi devin imposibilă cu o măicuţă care a greşit. Dacă, de exemplu, face aceeaşi greşeală de mai multe ori pentru că uită sau nu vrea să fie atentă, eu pot deveni "imposibilă". De ce? Pentru că omul vechi din mine n-a murit încă definitiv, nu s-a convertit încă, el încă mai crede că poate face binele cu forţa! Încă mai crede că o greşeală se poate îndrepta cu o pedeapsă care să doară... E în noi, copil iubit, o incredibilă nevoie pătimaşă de a ne exercita puterea asupra altora, de a birui răul din afara noastră, fugind de răul din noi! Şi, cu cât credem că am demascat-o şi că am biruit-o luptând împotriva ei cu harul lui Dumnezeu, cu atât ea se preface şi ia forme din ce în ce mai rafinate, adică mai perverse... Avem nevoie de multă răbdare, onestitate, perseverenţă şi veghe asupra noastră ca să nu cădem îndelung, ca să ne ridicăm mereu şi mereu cu nădejde. Ce e şi mai uimitor, este felul în care îşi satisface această nevoie cel slab. Oamenii cred că numai cel "puternic", abuzatorul, face uz pătimaş de puterea lui. E o mare eroare. Şi cel slab, cel abuzat, face acelaşi lucru, dar pe alte căi: gând rău, judecată, resentimente, răzbunare prin împotrivire iraţională, continuarea relaţiei cu abuzatorul, în ciuda posibilităţilor de a se elibera, manipulare... Aşa se şi explică cum ajung cei torturaţi să tortureze când pot să o facă...
Numai Dumnezeu ne poate vindeca de această cumplită boală şi numai dacă noi vrem asta! Dacă vrem, e nevoie să facem tot ce ne cere El, aşa cum ne învaţă El prin cei ce au biruit înaintea noastră, şi să avem răbdare!
Te îmbrăţişez, om drag, şi-ţi mulţumesc pentru mesaj.
Te rog să faci cu seriozitate Seminarul mai departe, dacă vrei să ieşi din iadul lăuntric. Atunci nici chinuitorii din afară nu vor mai avea putere asupra ta.
Cu drag şi înţelegere,
M. Siluana