Din câte am citit în cărțile Sfinților Părinți am înțeles că inima trebuie satisfăcută mai mult decât rațiunea, dar dacă inima mea încă mai este supusă unor patimi, cum să procedez? Căci dacă o supun rațiunii după poruncile sfinte, simt uneori inima împietrită, nu poate accepta acele porunci (unele din ele) sau le acceptă cu o sforțare intensă. Uneori chiar și rugăciunea o fac forțat sau plictisit... Să o mai zic atunci?
Marian