Din câte am citit în cărțile Sfinților Părinți am înțeles că inima trebuie satisfăcută mai mult decât rațiunea, dar dacă inima mea încă mai este supusă unor patimi, cum să procedez? Căci dacă o supun rațiunii după poruncile sfinte, simt uneori inima împietrită, nu poate accepta acele porunci (unele din ele) sau le acceptă cu o sforțare intensă. Uneori chiar și rugăciunea o fac forțat sau plictisit... Să o mai zic atunci?
Marian
Dragul meu Marian,
Dacă, așa cum spun Sfinții Părinți, inima este puterea adâncului minții noastre (nous-ului) care „alimentează” fiecare mișcare și putere a sufletului nostru, înseamnă că numai hrănind acest adânc cu harul lui Dumnezeu, va putea acesta să hrănească și puterile celelalte ale sufletului. Astfel, spovedindu-ne de păcatele care ne parazitează puterile sufletului, primim dezlegare, și așa fiecare putere confiscată de păcat va lucra o virtute. Apoi, participând activ la Sfânta Liturghie și împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, primim în noi Viața Care este Domnul și așa vom avea putere să le facem pe toate după voia Domnului. Rugându-ne, atât la ceasul de rugăciune, cât și la tot pasul, să ne dea Dumnezeu percepere și putere să facem binele pe care îl dorim și nu răul pe care îl urâm, iarăși ne hrănim inima cu Energia necreată, care ne va alimenta puterea inimii noastre, care ne va alimenta puterile sufletului nostru.
Când nu mai poți să te rogi cu rugăciune, citește ceva din Sfintele Scripturi sau din cărți duhovnicești. Când nu poți nici asta, cântă ceva duhovnicesc și fii atent la cuvinte și armonia cântării. Când nu poți asta, ascultă ceva! Și în acest fel mintea se va obișnui să-și amintească mereu de Domnul și asta te va ajuta! Cultivă-ți virtutea răbdării și nu mai judeca pe nimeni!
Asta are cea mai benefică influență asupra inimii noastre și permite harului să lucreze în ea!
Cu drag și prețuire,
M. Siluana