Sărut mâna, Măicuța mea!
Din nou despre adecvare, am primit un răspuns de la părintele Daniil – știu că atunci când am citit prima oară fragmentul ăsta m-a făcut să spun „hm! Ce o mai fi și asta?” – Doamne, cu câtă bucurie am citit acum!!!
„Cea dintâi condiție a rugăciunii este acordarea cu noi înșine. Liniște, destindere și luare de atitudine.
Dar ce este această acordare cu sine însuși?
Aceasta ne învață Sfântul Ignatie Teoforul în chip minunat în Epistola către filadelfieni când spune: „Admir – mă plec cu încântare uimită față de – blândețea acestuia care tăcând poate mai mult decât alții care vorbesc cu zadar, fiindcă el se află în acord cu poruncile Domnului, așa precum alăuta cu coardele sale.”

O, ce răspuns puternic. Dacă noi suntem chemați la acea unitate, la Omul care suntem cu toții, atunci această adecvare cu sine e de fapt chemarea la acordarea cu Omul, către care primim ca și îndrumare pe Cale poruncile Domnului.

Doamne, alăută este Omul, iar coardele suntem fiecare dintre noi și fiecare trebuie să ne acordăm după un criteriu unic care este totuși intrinsec fiecăruia. Cât de minunat, cât de minunat!!!
Și cât de aproape și la îndemână. Domnul ne dă toate, Domnul ne cheamă, ne spune cum să-L vedem, care este cheia în care-L putem primi, în care-I putem deschide. De aia spune că jugul Lui e ușor. Purtând jugul Său, ascultând de El, învățăm să ne acordăm la esență și acordându-ne la aceasta ne apropiem mai mult de ceea ce suntem noi, fiecare, în particular, cântând în tonalitatea proprie, dar armonizându-ne într-o cântare unică!
Deci, dacă ne imaginăm acea apropiere de Domnul – centru – care ne apropie și de ceilalți oameni, de fapt, apropiindu-ne de El, ne apropiem în același timp de noi înșine, cei adevărați, de demnitatea la care am fost chemați.
Slavă Ție, Doamne!!!
Să aveți o zi cu bucurie!
Cr.