Doamne, alăută este Omul

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuța mea!
Din nou despre adecvare, am primit un răspuns de la părintele Daniil – știu că atunci când am citit prima oară fragmentul ăsta m-a făcut să spun „hm! Ce o mai fi și asta?” – Doamne, cu câtă bucurie am citit acum!!!
„Cea dintâi condiție a rugăciunii este acordarea cu noi înșine. Liniște, destindere și luare de atitudine.
Dar ce este această acordare cu sine însuși?
Aceasta ne învață Sfântul Ignatie Teoforul în chip minunat în Epistola către filadelfieni când spune: „Admir – mă plec cu încântare uimită față de – blândețea acestuia care tăcând poate mai mult decât alții care vorbesc cu zadar, fiindcă el se află în acord cu poruncile Domnului, așa precum alăuta cu coardele sale.”

O, ce răspuns puternic. Dacă noi suntem chemați la acea unitate, la Omul care suntem cu toții, atunci această adecvare cu sine e de fapt chemarea la acordarea cu Omul, către care primim ca și îndrumare pe Cale poruncile Domnului.

Doamne, alăută este Omul, iar coardele suntem fiecare dintre noi și fiecare trebuie să ne acordăm după un criteriu unic care este totuși intrinsec fiecăruia. Cât de minunat, cât de minunat!!!
Și cât de aproape și la îndemână. Domnul ne dă toate, Domnul ne cheamă, ne spune cum să-L vedem, care este cheia în care-L putem primi, în care-I putem deschide. De aia spune că jugul Lui e ușor. Purtând jugul Său, ascultând de El, învățăm să ne acordăm la esență și acordându-ne la aceasta ne apropiem mai mult de ceea ce suntem noi, fiecare, în particular, cântând în tonalitatea proprie, dar armonizându-ne într-o cântare unică!
Deci, dacă ne imaginăm acea apropiere de Domnul – centru – care ne apropie și de ceilalți oameni, de fapt, apropiindu-ne de El, ne apropiem în același timp de noi înșine, cei adevărați, de demnitatea la care am fost chemați.
Slavă Ție, Doamne!!!
Să aveți o zi cu bucurie!
Cr.

Folosesc mesajul tău ca pe o invitație, ca pe o rugăminte către toți cei care Îl caută pe Domnul. Mulți Îl caută pe Dumnezeu și mulți nu-L găsesc, pentru că Îl caută acolo unde nu este. Dar, Dumnezeu este pretutindeni, dar pentru a-L putea vedea și simți pretutindeni, avem nevoie de vindecarea vederii și simțiri noastre bolnave. De aceea, prima întâlnire cu Dumnezeu este întâlnirea bolnavului cu Vindecătorul său. Doctorul sufletelor și trupurilor noastre e viu și lucrător în Sfânta Sa Biserică și acolo Îl putem afla. Pe măsură ce ne vindecăm cu puterea pe care o primim de al El, lepădându-ne de patimi și lucrând virtuțile, auzim și înțelegem porunca Lui de a lucra și în ascunsul inimii noastre, în cămara tainică a sufletului nostru. Atunci mintea noastră va înțelege cuvintele Părinților duhovnicești și se va aprinde de la duhul lor înflăcărat de la iubirea de Dumnezeu, așa cum ai trăit tu întâlnirea cu acest cuvânt al părintelui Daniil.
Iată ce ne învață și Sfântul Calist Patriarhul în „Capete despre rugăciune”:
„De voiești să afli adevărul, urmează pilda cântărețului la chitară. Căci acela și-a aplecat capul în jos și, ațintindu-și auzul la cântare, mișcă pana cu mâna. Și îndată, coardele, lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântărețul saltă de dulceața cântării.
Să-ți fie, iubitorule de osteneală și lucrătorule al viei, limpede pilda și să nu te îndoiești. Căci luând aminte ca un cântăreț la chitară, la adâncul inimii, vei vedea cu ușurință ceea ce cauți, pentru că sufletul răpit de iubire la culme, nu se mai poate întoarce la cele dinapoi.
Înțelege, iubitule, prin chitară inima, prin coarde simțirile inimii, prin pană mintea care mișcă cu pricepere desăvârșită simțirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mișcare se ivește în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeiești.”
La vârsta prunciei noastre duhovnicești, atunci când ne luptăm cu patimile și învățăm lepădarea de sine cu harul lui Dumnezeu, trăim această dulceață doar din când în când ca o pregustare a celor ce vor veni, ca să ne întărim lupta cu păcatul și ispitele.
Curaj, suflet drag, și bucurie sfântă!
Cu dragoste,
M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar