Sărut mâna, Maică Siluana!

„Iertarea nu este uitare sau scuzare, ci o creștere a iubirii care recunoaște frumusețea și unicitatea celuilalt fără să se împiedice de aparențe, de ceea ce vede. Aceasta înseamnă să ai o privire nouă, înseamnă ca ochiul tău să fie curat, pentru a înlătura „bârna” memoriei parazite, a prejudecăților, a judecării, a criticii”.
Cred că Dumnezeu poate face și minunea asta, dacă I-o cerem. Eu cred că I-am cerut, dar nu cred că am reușit să iert.
Deși, mai întâi am înțeles doar că este suficient să cerem pentru a ni se da, mai târziu mi s-a spus că dacă nu cer cu smerenie nu mi se dă. Știam că nu sunt smerită și I-am cerut. Cum altfel aș fi putut să mă smeresc, nu știu. Știu că Dumnezeu nu minte, deci nu ne rămâne dator. Poate că nu era bine să primesc ce am cerut atunci când așteptam sau poate am primit și nu știu. Aș vrea să știu unde greșesc și aș mai vrea să spun ceva ce poate le va folosi și altora, și anume: când cineva vorbește cu mine și eu mă rog din răsputeri (în gând) lui Dumnezeu, Preacuratei și celorlalți sfinți, simt că Îl iubesc pe Dumnezeu. Mai simt așa doar când simt că Dumnezeu mă iubește și asta mi se întâmplă decât uneori. În rest, mă simt lipsită de iubire.
Blagosloviți și mă iertați,
Olga