Cum să trec de la o credință rațională la cea adevărată (simțită), căci atunci când mă rog simt cum apasă asupra creierului meu o forță supărătoare și ajung chiar să nu mai pot suporta să mă rog, de am ajuns și noaptea să mă trezesc din somn fără să vreau și încercând să mă gândesc la Dumnezeu nu pot să biruiesc sau să scap de acest „stres”. Parcă nu primesc nici o alinare reală. Am observat uneori că atunci când mă rog la Maica Domnului simt o ușurare a apăsării asupra creierului și uneori (dar rar), simt și ceva plăcut în suflet și abia atunci reușesc să zic rugăciunea mai ușor. Iar atunci când primesc o mângâiere în lăuntrul meu nu o pot primi deschis pentru că mă tem să nu fie o înșelare, fie de la simțurile trupești, fie de la diavol.
Deci încă nu știu să mă rog și nu-mi găsesc liniștea desăvârșită fiindcă nu am credința adevărată??

M M