Maică, iar sufăr degeaba și mă bucur că îmi dau seama de asta și mă uit la mine și încerc să am răbdare. Parcă mă lasă Doamne să mă uit la viața mea de acum ca la un film; așa am înțeles câtă durere și panică îmi aduce împlinirea voii mele. Da!, aduce panică. Mă găsesc făcând ceva singură și intru în panică pentru că e un drum care nu e luminat și mi-e frică. Dar insist de multe ori, mi-e rușine să mă întorc, să recunosc că am greșit.
Cât mai are de muncit Doamne cu mine!!!
Dar acum lutul ăsta e mai moale, se lasă lucrat, modelat. Și când se usucă îi trimite Doamne ploaie de lacrimi. Ca în seara asta. Habar n-am de ce am plâns, dar mi-a înmuiat inima, m-a liniștit, a deschis ușa spre rugăciune. Ce frumoasă e viața mea acum!!! Ce minunat e Doamne!
Eeee, una am vrut să scriu, alta a ieșit! Bun așa!
O îmbrățișare caldă, caldă,
C V