Maică, iar sufăr degeaba și mă bucur că îmi dau seama de asta și mă uit la mine și încerc să am răbdare. Parcă mă lasă Doamne să mă uit la viața mea de acum ca la un film; așa am înțeles câtă durere și panică îmi aduce împlinirea voii mele. Da!, aduce panică. Mă găsesc făcând ceva singură și intru în panică pentru că e un drum care nu e luminat și mi-e frică. Dar insist de multe ori, mi-e rușine să mă întorc, să recunosc că am greșit.
Cât mai are de muncit Doamne cu mine!!!
Dar acum lutul ăsta e mai moale, se lasă lucrat, modelat. Și când se usucă îi trimite Doamne ploaie de lacrimi. Ca în seara asta. Habar n-am de ce am plâns, dar mi-a înmuiat inima, m-a liniștit, a deschis ușa spre rugăciune. Ce frumoasă e viața mea acum!!! Ce minunat e Doamne!
Eeee, una am vrut să scriu, alta a ieșit! Bun așa!
O îmbrățișare caldă, caldă,
C V
Știi, Copile drag,
Această capacitate de a te uita la viața ta ca la un film e un mare dar al lui Dumnezeu. Încet, încet, vei descoperi că nu ești obligată să trăiești scenariul cel vechi, cel scris de copilul speriat care ai fost cândva, ci să devii împreună autoare cu Autorul și Mântuitorul tău: așa vei ajunge să nu te mai temi de voia ta pentru că va fi una cu voia Lui!
Curaj, Copil iubit de Domnul și drag mie,
Maica Siluana