Mă tem să nu am tendinţa de a grăbi lucrurile [1]
Măicuţă dragă, mi-e dor să-mi "comunicaţi" căldură prin intermediul răspunsurilor dumneavoastră. Nu ştiu, poate întrebările mele n-au fost corespunzătoare, dar ştiu că simt nevoia să comunic cu sufletul maicii Siluana şi mă bucură asta, pentru că fac un scop din a primi răspunsul plin de pace şi speranţă. Vă spuneam că Dumnezeu mi-a dăruit o picătură din harul Lui, de care vreau să ţin cu toată fiinţa mea şi sper să nu deznădăjduiesc niciodată... dar cu toate astea, schimbarea fiind foarte bruscă, mă tem să nu am tendinţa de a grăbi lucrurile, pentru că vreau totul dintr-o dată! Adică vreau să mă lepăd de absolut tot ce e rău, tot ceea ce consider eu a fi rău, citind în cărţile sfinţilor cât mai repede cu putinţă, neavând răbdarea necesară! Vă rog să-mi spuneţi dacă păcătuiesc, pentru că vreau să-l propovăduiesc pe Domnul. De fiecare dată când interacţionez cu cineva caut să-L aduc în discuţie şi caut să îndrept pe fiecare către El. De multe ori mă gândesc dacă nu cumva acesta este un păcat, pentru că Domnul Singur, prin puterea Sa, poate chema credincioşii la Dânsul.
Doamne ajută! Mulţumesc din suflet!
Adina