Măicuţă dragă, mi-e dor să-mi "comunicaţi" căldură prin intermediul răspunsurilor dumneavoastră. Nu ştiu, poate întrebările mele n-au fost corespunzătoare, dar ştiu că simt nevoia să comunic cu sufletul maicii Siluana şi mă bucură asta, pentru că fac un scop din a primi răspunsul plin de pace şi speranţă. Vă spuneam că Dumnezeu mi-a dăruit o picătură din harul Lui, de care vreau să ţin cu toată fiinţa mea şi sper să nu deznădăjduiesc niciodată... dar cu toate astea, schimbarea fiind foarte bruscă, mă tem să nu am tendinţa de a grăbi lucrurile, pentru că vreau totul dintr-o dată! Adică vreau să mă lepăd de absolut tot ce e rău, tot ceea ce consider eu a fi rău, citind în cărţile sfinţilor cât mai repede cu putinţă, neavând răbdarea necesară! Vă rog să-mi spuneţi dacă păcătuiesc, pentru că vreau să-l propovăduiesc pe Domnul. De fiecare dată când interacţionez cu cineva caut să-L aduc în discuţie şi caut să îndrept pe fiecare către El. De multe ori mă gândesc dacă nu cumva acesta este un păcat, pentru că Domnul Singur, prin puterea Sa, poate chema credincioşii la Dânsul.
Doamne ajută! Mulţumesc din suflet!
Adina
Adina mea iubită
Nu te teme, Adina mea iubită
Asta e tendinţa tuturor celor care au cunoscut dulceaţa harului! Vor ca toţi oamenii să facă pasul către Bucurie şi uită că există taina libertăţii! Dar, încet, încet, învaţă asta şi se maturizează, deşi durerea pentru cei care nu sunt pe Cale devine din ce în ce mai profundă. Dar şi din ce în ce mai responsabilă, pentru că învăţăm să ne rugăm pentru cei dragi ca pentru noi! Şi "cei dragi" devin din ce în ce mai mulţi! E aici o taină a unităţii omului. Spunea Părintele meu cândva: pe măsură ce înaintăm în Calea Bucuriei de a fi cu şi în Domnul, scade suferinţa produsă de pătimire (produsă de păcate) şi creşte cea din compătimire. Din suferinţă nu vom ieşi definitiv şi deplin decât la învierea de Apoi! Dar până atunci, pe Cale, vom cunoaşte bucuria dea a avea rost în toate şi scop în viaţă!
Cu dragoste şi respect,
M. Siluana