Dumnezeu să o binecuvânteze pe doamna Lizeta şi pe Alexe (în mod special), şi pe toţi aceia care apelează la ajutorul dumneavoastră!
Citind cele scrise de ei, am revenit puţin la mine, şi datorită lor am reuşit să dau de "pista" care mă va lămuri de tot ce se întâmplă. Acum ştiu şi de ce, şi până când voi fi cum sunt! Iar sunt puţin "depresivă", pentru că realizez încet - încet multe, dar ştiu că o să-mi treacă şi bucuria va lua locul depresiei cât de curând! Deocamdată vă spun doar atât, ca am luat "la mână" din nou sesiunea şapte, pentru că am simţit că "studiind" atent, acolo voi găsi "buba". Şi aşa a fost: citind cele scrise de doamna Lizeta, m-am gândit: "ei, ei, ar vrea Lizeta mea să afle cum am şi ajuns la acele lucruri... ia să facă bine să treacă şi ea pe pielea ei prin ce am trecut eu până le-am realizat!" Să mă iertaţi măicuţă, dar am gândit asta fără pic de răutate. Nu ştiu dacă v-am mai spus-o, dar acest seminar "să ne vindecam iertând" îl consider aventura Vieţii mele! La un moment dat, mi-aţi spus, că sesiunea şapte va trebui să-o fac toată viaţa, şi să nu vă spun cât de şocată am fost, când am citit asta (şi nu vă supăraţi, dar ştiţi cât de greu mi-a fost, fiind atât de "încuiată") ,dar acum vă spun, că da, am să fac cu bucurie toată viaţa sesiunea a şaptea, şi acum chiar îmi doresc să nu se termine niciodată! acum pricep, cum Dumnezeu nu ne numără căderile, ci ridicările, şi acum vă mulţumesc din nou şi vă voi rămâne recunoscătoare toată viaţa pentru tot ce am învăţat făcând acest seminar! Dacă nu îl făceam, nu aş fi învăţat...

Dumnezeu să vă dea multă sănătate scumpa mea măicuţă!

Vă îmbrăţişez cu drag şi mult-mult dor, vă sărut mânuţele şi vă iubeeeeeeeeeeeesc!!!!!

Al dumneavoastră copil bucuros,

Kati