Dumnezeu să o binecuvânteze pe doamna Lizeta şi pe Alexe (în mod special), şi pe toţi aceia care apelează la ajutorul dumneavoastră!
Citind cele scrise de ei, am revenit puţin la mine, şi datorită lor am reuşit să dau de "pista" care mă va lămuri de tot ce se întâmplă. Acum ştiu şi de ce, şi până când voi fi cum sunt! Iar sunt puţin "depresivă", pentru că realizez încet - încet multe, dar ştiu că o să-mi treacă şi bucuria va lua locul depresiei cât de curând! Deocamdată vă spun doar atât, ca am luat "la mână" din nou sesiunea şapte, pentru că am simţit că "studiind" atent, acolo voi găsi "buba". Şi aşa a fost: citind cele scrise de doamna Lizeta, m-am gândit: "ei, ei, ar vrea Lizeta mea să afle cum am şi ajuns la acele lucruri... ia să facă bine să treacă şi ea pe pielea ei prin ce am trecut eu până le-am realizat!" Să mă iertaţi măicuţă, dar am gândit asta fără pic de răutate. Nu ştiu dacă v-am mai spus-o, dar acest seminar "să ne vindecam iertând" îl consider aventura Vieţii mele! La un moment dat, mi-aţi spus, că sesiunea şapte va trebui să-o fac toată viaţa, şi să nu vă spun cât de şocată am fost, când am citit asta (şi nu vă supăraţi, dar ştiţi cât de greu mi-a fost, fiind atât de "încuiată") ,dar acum vă spun, că da, am să fac cu bucurie toată viaţa sesiunea a şaptea, şi acum chiar îmi doresc să nu se termine niciodată! acum pricep, cum Dumnezeu nu ne numără căderile, ci ridicările, şi acum vă mulţumesc din nou şi vă voi rămâne recunoscătoare toată viaţa pentru tot ce am învăţat făcând acest seminar! Dacă nu îl făceam, nu aş fi învăţat...
Dumnezeu să vă dea multă sănătate scumpa mea măicuţă!
Vă îmbrăţişez cu drag şi mult-mult dor, vă sărut mânuţele şi vă iubeeeeeeeeeeeesc!!!!!
Al dumneavoastră copil bucuros,
Kati
Dragul meu copil bucuros, Kati,
Îţi mulţumesc pentru credinţa ta! Şi pentru că ai învăţat esenţialul, că Dumnezeu nu numără căderile, ci ridicările noastre. Mulţi credincioşi pierd bucuria sfântă şi pacea inimii pentru că se dezamăgesc de faptul că Dumnezeu nu-i vindecă în câteva ore sau zile! Dumnezeu, cum ai văzut, dă Harul din belşug din prima clipă a întoarcerii noastre la El, dar noi trebuie să lucrăm cu grijă şi râvnă cu acest har ca el să se înscrie în trupul şi sufletul nostru, în celulele şi sinapsele noastre, ca să dobândim felul de a fi al lui Dumnezeu întrupat. Asta se face cu bunăvoinţă, cu răbdare şi în timp. Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp, ca să-I putem răspunde la iubire cu trupul nostru. Acum sufletul nostru este înviat prin Botez şi hrănit cu har peste har prin Sfintele Taine şi slujbe şi rugăciune, dar trupul are nevoie să întrupeze felul de a fi al harului şi va stăluci de slava biruinţei Domnului la Învierea de obşte. Şi încă de acum vă arată schimbare care se va face treptat şi cu nevoinţă, răbdare şi încredere.
Cei care nu vor avea răbdarea despre care spune omul că ne va mântui, vor alerga după alţi dumnezei sau vor deznădăjdui şi se vor chinui. E adevărat că şi lupta, asceza şi vigilenţa creştinului sunt grele, dar ele sunt însoţite permanent de nădejde, bucurie, pace!
Da, Kati, am încredere în Domnul, dar şi în tine, şi în mulţi dintre voi care n-aţi pregetat să porniţi la această luptă împotriva răului din noi înşine!
Cu drag şi respect,
M. Siluana