Dragă Maică Siluana,
Eu v-am mai scris odată şi aştept cu nerăbdare răspunsul de la dumneavoastră, dar acum eu vreau să vă expun o altă nedumerire pe care aş dori să mi-o dezlegaţi cu cuvântul dumneavoastră de învăţătură.

Aţi vorbit frumos despre relaţia dintre părinţi şi copii în "Meşteşugul bucuriei". Asta îmi va fi foarte de folos pe viitor, dar eu am avut o copilărie zbuciumată şi destul de dramatică, iar acum că am 27ani sunt departe de casă (în străinătate) cu gândul să-mi construiesc viaţa singur, mai ales că mama săraca nu poate să ne sprijine pe toţi patru (suntem patru fraţi) dar aici sunt singur şi slab, vulnerabil (aşa sunt de mic, dar eram lângă "poala mamei" şi acea perioadă s-a dus de mult) şi acum ca niciodată am nevoie de tărie interioară, curaj, putere ca să pot să fac faţă încercărilor de zi cu zi ca să nu cad în vreo "capcană necurată".

Întrebarea mea este:

De unde această putere şi tărie interioară, de unde să o iau? Cât influenţează puterea rugăciunii în alegerea căilor vieţii? Afară de rugăciune sunt şi alte mijloace din viaţa de zi cu zi care să mă poată ajuta în a avea mai mult optimism (că doar despre asta e vorba într-un final, nu!)?

E drept că în om nu te poţi încrede şi nici în gândurile lui, dar e valabil pentru toată fiinţa umană?

Vă rog să mă scuzaţi dacă sunt copilăros şi încă necopt la minte, dar singur cum pot răzbate în viaţă decât aşa cu paşi mărunţi şi siguri, de frică să nu greşesc şi asta numai din pricina experienţelor din copilărie.

Vă mulţumesc că mi-aţi citit aceste rânduri scrise de un tânăr care vrea să ducă o viaţă creştină, dar şi fericire!

Cu respect,

Gabriel de la Neamţ