Doamne ajută.
Sper că nu o să vă supăr cu o întrebare oarecum delicată, deşi anticipez răspunsul pe care îl veţi da, totuşi am să îndrăznesc. E vorba de Sfintele Canoane şi aplicabilitatea lor în zilele noastre. Mă refer la anii de canonisire a păcatelor. Şi am spus că problema e delicată, pentru că între marii duhovnici români există, cred eu, diferenţe în aplicarea lor sau, mă rog, înţelegerea lor. Mă gândesc la Canoanele Sfinţilor Părinţi, care se întindeau pe mulţi ani, la Canoanele Sfântului Ioan Postitorul care, deşi reduceau mult anii de pocăinţă, erau foarte dure, dar mă gândesc şi la unii din marii Duhovnici români care au declarat că mai mult de trei ani Sfinţiile lor nu au dat. Şi aici eu nu înţeleg, mai sunt valabile Canoanele Sfinţilor Părinţi sau ale Sfântulului Ioan Postitorul, odată ce Duhovnicii de astăzi au făurit noi canoane, de maxim trei ani?

Mă gândesc la "Carte foarte folositoare de suflet", unde Sfântul Ioan Postitorul fiind acuzat că i-a băgat pe oameni în iad, reducând prea mult anii de pocăinţă, s-a răspuns că într-adevăr cei care reduc anii de pocăinţă fără să aplice şi acele nevoinţe ale Sfântului Ioan Postitorul îi bagă pe oameni în iad. Ori în ziua de azi Duhovnicii nici nu mai vorbesc de metanii, iar postul acela aspru cine îl mai poate ţine?

Să nu credeţi că nu înţeleg ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu care trece peste orice canon. Înţeleg că pot exista excepţii fericite şi atunci nu mai există canoane, înţeleg iarăşi că trăim timpuri foarte grele, în care a păstra credinţa e cel mai mare canon, dar.. nu ştiu, aici mă împotmolesc.

Care e momentul în istorie în care Canoanele au devenit o povară prea mare? Adică Părintele Cleopa, Părintele Sofian, Părintele Adrian Făgeţeanu au trăit în timpurile noastre, Părintele Adrian încă trăieşte, dar nu i-am auzit zicând că acele Canoane nu mai sunt aplicabile, din contră.

Mă iertaţi dacă v-am adus supărare aducând în discuţie această problemă care, într-adevăr, ţine mai mult de legătura dintre Duhovnic şi penitent (aici, cred, că am anticipat răspunsul Cuvioşiei Voastre), dar îmi sună în minte şi ceea ce zice Sfântul Vasile cel Mare despre duhovnicie:"Căutaţi doctori care să vindece, nu doctori care omoară". Deşi îmi sună în minte ceea ce spus şi Sfântul Siluan Athonitul: "Nu există Duhovnici răi, ci ucenici răi".

Doamne ajută, mă iertaţi şi rugaţi-vă pentru mine ca să pot fi şi eu un bun ascultător, ca astfel Duhovnicul meu să fie dintre cei care să mă vindece.

Nicolae