Din “Cum să creăm o relație spirituală – Un ghid de dezvoltare și fericire pentru cuplurile aflate pe cale”
Paul Ferrini
Relația ca dependență
Atunci când ne simțim goi pe dinăuntru, adesea căutăm ceva în afara noastră, pentru a ne umple acel gol. Uneori, stimulii externi sunt alcoolul sau drogurile. Alteori, sunt televizorul, munca, religia, sexul sau momentele în care ne îndrăgostim. Acestea sunt unele dintre multele căi prin care ne putem umple golul, dar niciuna dintre ele nu este de lungă durată. În cele din urmă, golul interior nu face decât să se intensifice. În spatele acestui gol, se află credința că nu suntem suficient de buni, că nu merităm să fim iubiți așa cum suntem. Această convingere trebuie provocată - dacă vrem să înțelegem adevărul despre noi înșine.
Modul în care provoci această convingere este de a practica acceptarea de sine, în timp ce conștientizezi golul interior. Atunci când îndoielile și temerile îți ies la suprafață, le recunoști și spui: „E în regulă. Văd că am îndoieli și temeri. Nu trebuie să fiu perfect. Pot să mă împac cu acest gând".
Învață să fii blând cu tine însuți. Adu iubire în acele locuri întunecate și înfricoșătoare din interiorul tău - iar pe măsură ce vei face asta, ceva se va modifica. Fricile se liniștesc treptat, ori sunt tratate cu o asemenea compasiune, încât nu îți mai pot controla viața.
Învață să ai o relație iubitoare cu tine însuți!
Făcând asta, îți dobândești adevărata putere personală. Nu mai trebuie să cauți iubirea, sau salvarea în afara ta. Vei deveni cel ce aduce iubirea. Îți vei recăpăta sinele pe care l-ai trădat cândva, în căutarea acceptării și aprobării din exterior. Acesta este un act puternic de mântuire de sine.
Până când nu înveți să faci asta, nu vei avea o relație matură, care să-ți aducă împlinire. Te vei folosi de partenerul tău, în același mod în care te folosești de o substanță - pentru a te înveseli pentru un timp, sau pentru a-ți modifica starea în care te afli. Nu te vei confrunta cu golul din interior, cu nesiguranța, cu îndoielile și fricile. Ori le vei trata, ori le vei acoperi. Acest lucru nu face decât să amâne noaptea întunecată a sufletului, criza spirituală din care trebuie să ieși pentru a găsi sursa iubirii din interiorul tău.
Chiar dacă ți se pare că te afli pe calea unei relații, trebuie să înveți să trăiești singur, cu mult înainte de a-ți lua angajamentul de a fi alături de o altă persoană.
Trebuie să-ți înfrunți fricile și să-ți preiei puterea.
Trebuie să înveți să te iubești și să te accepți pe tine însuți, clipă de clipă.
Dacă nu îți faci temele, nu vei fi pregătit pentru test. Iar relația reprezintă verificarea finală a capacității de a te iubi pe tine însuți. Dacă te arunci în apă înainte să știi să înoți, probabil că te vei îneca. Dacă te-ai implicat într-o relație, înainte de a fi învățat să te iubești pe tine însuți, demonii tăi ascunși și aceia ai partenerului vor ieși la suprafață și vor distruge încrederea dintre voi.
Deci, fă-ți temele înainte!
Fă cunoștință cu demonii din conștiința ta.
Învață să tratezi cu compasiune aceste îndoieli și frici. Iar apoi, dă testul relației.
Desigur, orice faci este bine.
Chiar dacă intri nepregătit într-o relație, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că vei afla că ești nepregătit. Va trebui să mergi acasă și să te pregătești serios. Nu e ca și cum n-ai mai avea o altă șansă de a trece testul. Vei avea o mulțime de șanse. Dar poți să te scutești de mult necaz, dacă te pregătești serios, încă de pe acum.
Reține - a fi într-o relație este o alegere.
Nu trebuie să intri într-o relație serioasă chiar acum.
Poate că nu ești pregătit. Dacă acesta este cazul, e în regulă. Este nevoie de forță și curaj pentru a ști când nu ești pregătit și pentru a le spune celorlalți adevărul.
Niciodată nu ai probleme dacă spui adevărul despre ce gândești și ce simți. Dacă celorlalți nu le place ce aud, atunci vor pleca. Și dacă pleacă, înseamnă că și așa nu erau potriviți pentru tine. Adevărul te protejează întotdeauna de aceia care te-ar putea înșela. Îi sperie.
Atunci când ești sincer cu tine însuți și cu ceilalți, atragi și alți oameni care pot fi sinceri cu tine.