Sărut mâna, maică!...
Mi-aş dori din tot sufletul să am puţină pricepere în a descrie ceea ce este în sufletul meu, dar cu durere, mă rezum la a pune doar o singură întrebare: de unde pot şti că am iertat CU ADEVĂRAT pe cineva?!

Nu ştiu să mă exprim în scris, aş putea spune, că nicidecum, aşa că dacă m-aţi trimite să fac seminarul aţi putea avea surpriza unor teme scrise cu cerneală invizibilă... totuşi nădăjduiesc în primirea unui răspuns. Îmi sunt de un real folos toate întrebările celorlalţi la care le-aţi răspuns cu atâta delicateţe, dureri împărtăşite şi de mine.

Maică, azi, de Sfinţii Apostoli, m-am împărtăşit, şi cred cu adevărat că aceasta m-a condus în a scrie. Până ieri am simţit o bucurie ce mă inunda, azi se transformă în linişte (vorba poetului: aud cum fotonii se ciocnesc de pereţi), şi de aceea maică, am această nedumerire!

Iertaţi-mă, bucuria uneori e prea mare ca să îi ia locul altceva?

Cu multă bucurie îmi iau la revedere, aşa cum obişnuiţi dumneavoastră, cu toate că acum cred că e puţin ascunsă...

Sărut mâna!

Irina