Măicuţă,
Revin cu sufletul plin de bucurie, iubire şi recunoştinţă. Ştiu că am întrerupt cam deodată seminarul, însă acest lucru are o explicaţie. După cele 7 sesiuni pe care le-am parcurs alături de dumneavoastră şi Dumnezeu am am înţeles că tot ceea ce se petrecea în interiorul meu era fals, lipsit de prezenţa Domnului şi de asta toate sentimentele mele căpătau dimensiuni apocaliptice, distructive. Acum însă lucrurile stau cu totul altfel. Ştiţi... vă spuneam că mă întreb de ce mă simt pustie, dacă sentimentul ăsta de singurătate nu vine din lipsa unui iubit... Ei bine, ştiţi că mă înşelam? Venea din lipsa iubirii pentru Domnul. Acum chiar nu mă mai preocupă deloc iubirea asta lumească... dacă o fi să vină şi în viaţa mea e bine, dacă nu, e iarăşi bine... dacă asta e voia Domnului eu o accept. Acum vreau să vă spun că totul merge de minune de când am reuşit să înlătur temerile acelea care mă chinuiau, care îmi produceau crize acute de ură împotriva propriei persoane. M-am împăcat şi cu tata, şi cu mine şi cu toată lumea.

Sunt mulţumită de mine şi de viaţă mea, ştiu să iert şi să iubesc.

Totul datorită dumneavoastră, măicuţă, şi Bunului Dumnezeu.

Vă mulţumesc din toată inima.

P.