Ce ar trebui să fac?

Printer-friendly versionSend by email

Maică,
Mă numesc Ciprian, am 23 de ani. Sincer să fiu, cu ceva timp în urmă cred că eram un om în calea pierzaniei, adică umblam foarte mult în desfrânare şi nu ţineam cont de nimic, deşi conştient eram că nu fac bine ce fac. Anturajele puseseră stăpânire pe mine. Cam aproximativ un an şi jumătate în urmă mi-am făcut un prieten pe nume Silviu în care am văzut marele interes pentru Dumnezeu, ceea ce m-a atras foarte mult. De atunci, împrietenindu-ne, am început împreună să citim Biblia şi să trăim cât de cât posibil după cuvântul Lui... Toate au început să decurgă foarte frumos în viaţa noastră, cu fapte bune şi cât de cât credinţă. Astăzi avem foarte mulţi prieteni care ne iubesc, aş putea spune că şi noi îi iubim pe ei, prieteni cu care periodic stăm de vorbă şi încercăm, pe cât posibil, să îi îndreptam către Dumnezeu, răspunzându-le la tot felul de întrebări şi bucuria mare este cum stau toţi şi ascultă tot ceea ce spunem, creându-se o atmosferă plăcută inimii. Dar este o problemă cu care mă confrunt: toţi acei copii au început să ne vadă foarte mari, ceea ce ne face să ne simţim oarecum rău şi bine totodată... Întrebarea mea este: oare este bine ce se întâmplă? Că eu mă chinui cu acest gând, mă face să mă văd foarte sus faţă de ei şi nu în acelaşi timp un exemplu: "Cipri, frate, eşti un om deosebit, sunteţi nişte oameni mari şi tu şi Silviu", mulţumindu-ne pentru vorbele noastre. Şi noi le-am explicat că toţi suntem egali, nu facem diferenţe, dar ei susţin sus şi tare că suntem peste ei, ducându-mă în păcat cu gândul... oare este bine? Ce ar trebui să fac? Vă mulţumesc!!!!

Ciprian

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar