Maică, o săptămână de șoc!
A fost săptămâna scrisorilor, mailurilor, sms-urilor când mi am dat drumu la „robinet” și am spus oamenilor „m-a durut când ai făcut asta...”
Sunt la a șasea a acum!
I-am scris lu' tata scrisoarea și am pus și cărți despre alcoolism în camera sa. I-am spus mamei, printr-un sms, o atitudine a ei care mă doare. Urmează să scriu o scrisoare... persoanei pe care nu am iertat-o... Nu e suficient să fug, să nu văd persoana, să mă ascund, durerea mă roade, de iertat nu iert... și când am dat cu omul față în față... am încremenit, că nu am știut ce să spun/fac, și de fapt cred că am mințit că nu am nimic, că nu s-a întâmplat nimic, dar Domnul vrea să îi spun acestui om ce m-a durut din ce a făcut el față de mine, și deja acest gând îmi aduce o ușurare și seninătate... va fi ce a mai lungă, grea scrisoare de „m-a durut”, că a fost abuzul cel mai greu pentru mine de dus, poate abuz conștient. Și poate după ce voi scrie, și îi voi da scrisoarea, voi putea ierta... cum atât de mult îmi doresc... în primul rând să mă iert pe mine, și să fiu liberă de acele gesturi, fapte, cuvinte, de ură.
Până acum, orice rană pe care mi-au făcut-o oamenii, am îndesat-o în mine, am tăcut-o... Acum ... spun, scriu, strig: „În față Domnului, omule, îți spun, m-a durut asta și asta...!”
Cineva care a tot tăcut