Doamne ajută!
Am citit o carte despre creierul uman în care se spunea că toate sentimentele umane au un corespondent chimic. Am considerat mereu că emoțiile, sentimentele sunt mai presus de ființialitatea noastră, că sunt niște stări pe care le are sufletul iar corpul le resimte. Mă întreb de ce atunci trebuie să avem un corespondent și în trupul fizic. Dacă e așa, atunci mai există oare stări pe care le simțim direct cu sufletul? Sau (să-mi fie iertată întrebarea) și plăcuta durere din piept pe care o avem atunci când ne rugăm e datorată tot unor reacții chimice? Sau (îmi dau tot eu răspuns) suntem de fapt o umbră a sufletului nostru, suntem un înveliș așa de gros peste suflet încât nu mai simțim nimic direct de la el, nici măcar nu mai suntem conștienți de existența lui, de diferența dintre trup și suflet, iar atunci lui Dumnezeu I S-a făcut milă de noi și ne-a dat să gustăm un pic din trăirile sufletului măcar fie ele chiar și niște reacții chimice grosiere.
Ciprian