Sărut mâna, Maică! Mi-am făcut obiceiul să vă scriu când îmi e rău şi greu, dar acum vreau să vă scriu despre cum am învăţat să îmi fie bine....! E încă greu şi o să mai fie, dar binecuvântând am văzut că nu am nevoie de cantitate de rugăciune. Am învăţat că Domnul e cu mine tot timpul, în bucuriile mici şi în gândurile cele bune care, tot de la înger vin, deşi nu te luminează aşa cum mă aşteptam eu.... Plus că, El nu e tonomat de împlinit dorinţe şi îmi dă ceea ce am nevoie, iar uneori e nevoie şi de greutate şi de umilinţă. Da, e greu de acceptat asta, dar nu vreau să mă opresc acum la mijlocul drumului! Nu mai am acum obsesia rugăciunii şi mă străduiesc nici să nu mai cer ceva cu orice preţ pentru că, Maică, am descoperit că atunci când nu cer, primesc enorm, lucruri care mă vindecă, care mă tămăduiesc în locuri despre care nu ştiam că sunt rănite. Vă mulţumesc! Deci Dumnezeu se ascunde în viaţa mea simplă de zi cu zi!
AR