Sunt blestemată pentru că părinții mei nu erau cununați în biserică la nașterea mea. Sunt blestemată că nu am avut educație creștină de mică, dimpotrivă am fost crescută cu multe răni pe suflet și necredință.
Sunt blestemată pentru toți anii în care nu am fost la biserică din cauza necredinței. Sunt blestemată că familia mea s-a transformat într-o închisoare când au aflat că cred. Sunt blestemată că trăiesc în lume, deși sufletul meu se sufocă aici și nici nu pot duce o viață creștină cu adevărat căci nu am singurătatea și intimitatea necesare. Nu am un locșor al meu decât noaptea târziu. Sunt blestemată că Dumnezeu ține cu părinții mei necredincioși care își doresc să le rămân alături până la moarte deși habar nu au de durerile mele și de agonizanta și sufocanta viață în lume. Sunt blestemată că inima mea nu se poate încălzi de dragostea pentru Dumnezeu aici în lume, îmi lipsește singurătatea dulce a unei chilii.
Sunt blestemată pentru că părinții mei și familia mea zilnic mă ispitesc și mă îndeamnă doar spre mâncare multă și lenevii uitând că am și eu un suflet care tânjește cu ardoare după ceva și cu cât tânjește cu atât mi se depărtează mai tare dorul meu.
Sunt blestemată pentru că nu pot trăi pe placul lui Dumnezeu, pentru că rugăciunile mele nu se pot numi așa și faptele bune (puține) put a mândrie. Virtuțiile miros urât a putregai și zac într-o mocirlă a lumii.
Îmi vine să plec să călătoresc din mănăstire în mănăstire să las lumea și să devin ca pelerinul rus, dar nu cred că se va întâmpla dacă nu e voia Domnului. Când mai cad în pase proaste consider că condițiile mele de viață nu sunt pentru mântuire, ci pentru pierire. Să mă ierte Dumnezeu!
Sunt atât de blestemată! Ce șansă am eu, cea nevrednică și plină de patimi, să-mi împlinesc dorul meu arzător? Ce șanse am eu pentru mântuire?
Blestemata