Sărut mâna, Maică!
În ultimul timp descopăr tot mai multe lucruri la mine, deloc plăcute. De pildă faptul că trăiesc mai mult în imaginație decât în realitate. Și nu-i vorba doar de faptul că pierd multă vreme imaginându-mi diverse situații favorabile în care m-ar vedea alții, ci și de faptul că orice gând/impresie/senzație pe care o am le trec imediat prin filtrul ce ar zice X (și ce impresie ar face și cum să-l ambalez să facă impresie cât mai bună). În plus, am observat plăcerea mea de a fi victimă și căutarea compătimirii cu orice preț (nici n-aș vrea să fiu lipsită de suferință dacă asta mă lipsește de motivul de a mă autocompătimi și a căuta compătimire). Și ar fi multe altele de spus, dar deja m-am întins cam mult. Ideea e, cam ce aș putea face, că orice fac mi se pare degeaba și până la urmă tot mă învârt în cerc și n-ajung nicăieri.
Cineva care s-a rătăcit complet și habar n-are ce să mai facă (că am senzația că nu mai pot nimic)