Lumea aceasta este un zbucium fără sfârșit. Eu am nevoie ca să ma iert pe mine pentru ca să mă liniștesc. Avea dreptate poetul Eminescu când scria: „ca să pot muri liniștit, pe mine, mie, redă-mă...”. Eu sunt un om păcătos care fac păcate în fiecare zi. Oare de ce a fost lăsat omul pe pământ dacă el este supus greșelii și păcatului? Mie îmi vine să cred că omul oricât s-ar lupta de mult cu păcatul și ÎL va chema în ajutor pe Dumnezeu, el - omul nu va scăpa de greșeli și nici de păcate. Este un fel de muncă a lui Sisif în care omul care se pocăiește se forțează să urce păcatele lui la Dumnezeu și așa să le spovedească, iar după ce le-a spovedit, vine diavolul și prăvălește sufletul nefericitului om din nou în adâncul păcatului. Nu se aseamănă aceasta cu munca lui Sisif făcută de sufletul nefericitului creștin? Eu am scris „nefericitul creștin” pentru că vreau să vă adresez o întrebare: Cine este fericit? Omul, mă îndoiesc pentru că el este supus greșelii și păcatului. Dumnezeu, da, El este fericit pentru că El - Dumnezeu este perfect. El nu este supus greșelii sau păcatului. Un prieten dintre ai mei îmi spunea că un om nu poate intra în iad fără voia lui, fără consimțământul lui. Eu însă vreau să vă întreb: Dacă un om: copil, tânăr sau bătrân a fost abuzat sexual, sau a fost agresat în orice fel, este băgat într-un iad feroce datorită victimizării lui din partea agresorului și el - adică victima nu reușește, nu - că nu vrea, am scris nu reușește să-l ierte pe agresor, atunci el - adică victima va trai în iadul pe care a fost obligat să-l trăiască și în eternitate??? Pentru că spune Domnul Nostru Iisus Hristos: „dacă voi nu veți ierta din inimă aproapelui vostru, atunci nici Tatăl Vostru Cel din Ceruri nu vă va ierta greșelile voastre”.
Și eu vă întreb, ce puteți să-mi răspundeți în acest sens?
Gabriel