Doamne ajută, maică!
Urmăresc cu mare interes şi plăcere răspunsurile pe care le daţi pe site, iar la unul din ele îndrăznesc să adaug ceva din propria experienţă. E vorba de problema imaginaţiei lui Nicu. Mult timp m-am confruntat şi luptat cu această problemă, până de curând. Ştiu că imaginaţia noastră folosită greşit, aşa cum o foloseşte Nicu acum, e foarte autodistrugătoare, pentru că hrăneşte demonul mândriei, astfel că din cauza gândurilor de mărire nu mai poţi vedea cine eşti cu adevărat, nu mai percepi deloc obiectiv realitatea propriei tale persoane, şi ajungi să te făleşti cu ceva ce există doar în imaginaţia ta. Pentru că am avut această boală mult timp, de când mă ştiu, m-am gândit ce "reţetă" există ca să scapi de ea. M-am gândit ce anume am făcut eu ca să scap de ea, şi am ajuns la concluzia că eu în fapt nu am făcut nimic, Dumnezeu m-a izbăvit de rodul rău al imaginaţiei. Când e vorba de mândrie, suntem tare neputincioşi. Totuşi, prin mila lui Dumnezeu care m-a luminat, am spovedit de foarte multe ori acest păcat, pentru că eram conştientă de răul pe care mi-l făcea, dar nu puteam să renunţ la aceste gânduri de slavă deşartă. Aceste gânduri de mărire au o rădăcină care reprezintă dependenţa de ceva anume în viaţa reală. Această dependenţă ne hrăneşte mândria. În cazul meu era vorba de o persoană, o persoană într-adevăr demnă de stimă, plină de iubire pentru Dumnezeu şi semeni. Pentru că îşi arăta des afecţiunea faţă de noi, imaginaţia mea s-a gândit că trebuie să am ceva foarte valoros în mine de vreme ce acea persoană mă iubeşte aşa mult. Îl am pe Hristos în mine, dar mândria mea mă făcea să cred că există ceva mai "special" decât normalul sau decât ceea ce există în mine cu adevărat. Dumnezeu a vrut ca acea persoană să plece departe, iar eu am făcut un "buf" la contactul cu realitatea, când am constatat ce dependentă eram de "X". Mai departe a lucrat numai mila lui Dumnezeu. Prin harul Lui, dintr-o dată am încetat să-mi mai folosesc imaginaţia, dar nu a fost deloc uşor. Mă zvârcoleam fizic din cauza unei presiuni pe care o simţeam în mine, din cauza singurătăţii din mine, pentru că locul gândurilor de mărire era gol, şi nu ştiam cu ce să-l umplu. Un sfat preţios care m-a ajutat mult: nu te gândi să interpretezi nimic, nici un vis, nici un semn, nici o vorbă, nimic care să te ducă cu gândul la viitorul tău. Învaţă să trăieşti clipa de acum şi nu vei mai avea nevoie de gândurile de mărire. Încearcă să simţi că toate sunt date de Dumnezeu, şi cel mai bine pentru noi e să le luăm ca atare, nu să le schimbăm sau să le cosmetizăm.
Sper ca gândurile mele să aibă un sens, mă rog pentru tine, Nicu, pentru că ştiu atât de bine această boală, dar ştiu că te poţi vindeca. Mă rog Domnului să te întărească cel puţin la fel cum m-a întărit pe mine.
Maică Siluana, iertaţi-mă că mi-am băgat nasul în sectorul dumneavoastră, vă rog mult, dacă veţi considera că am spus prostii, să nu publicaţi mesajul acesta ca să nu smintesc pe nimeni. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi aici pe site, am învăţat multe de când stau şi vă "frunzăresc".
Slavă Domnului pentru toate!
A.
