Spuneați: „Rezultatul e al Lui, al nostru e să lucrăm cu mijloace cinstite și transparente la har”...
Acum eu am nevoie să respect libertatea tuturor. Inclusiv a celor care vor să fie fericiți cu orice preț „într-un anume fel”. Dar nu mă pot bucura de una singură... Mă întrebam de ce nu am liniște, dacă e atât de ușor să mă bucur? Pentru că sunt și cei din jurul meu, care nu se bucură pentru că „nu au condiții”... Și mi-am dat seama că ideea nu e de a le crea condiții, că eu nu sunt responsabilă de condițiile meteorologice - așa cum credeam și cum acceptam să mă simt vinovată pentru „lipsa condițiilor” celorlalți.
Bucuria e aici și acum, dacă întind mâna după ea. Dacă „mă îndur” să mă bucur! De fapt asta e neputința pe care o resimt - faptul de a nu putea transmite ideea asta, că bucuria e aici și acum, și că nu depinde de mine ca cineva să fie fericit, ci de el însuși... Poate nu e bună comparația, dar într-un fel resimt de ca și cum aș fi singură în rai... că cei dragi ai mei n-ar voi să fie în rai... și nu știu cum ar putea să fie bucuria deplină în felul acesta...
Cr.