Bucură-te, Măicuţă, de blândeţea Mântuitorului!
Am citit mesajele şi îmi vine să plâng pentru că văd bunătate în aceste mesaje, blândeţe, frică, smerenie, iar eu mă chinui cu întrebări filosofice. Am privit mai zilele acestea, cazuri ale oamenilor care săvârşesc fapte dureroase. Oamenii uită a mai iubi natura, a mai iubi aproapele ca pe un spirit, mai presus de trup.
Privesc alunecarea oamenilor spre prăpastie. Rămân înlemnită şi fără suflare şi mă dumiresc greu ce e de făcut, deşi în interior aflu răspunsul.
Mă bucur că Domnul are o înţelepciune de neimaginat, iar răbdarea este precum iubirea lui de neegalat. Deşi este bine că mă îndoiesc şi că mă gândesc de mai multe ori de raţiunea mea, de fac bine sau rău, mă tot întreb cum pot fi mai de folos.
Când eram mai mică am avut o perioadă în care am crezut orbeşte în puterea Lui, dar cu timpul au apărut îndoielile. Mi-a fost alături când am pierdut un om drag mie, dar a ştiut să îmi aline durerea şi să mă facă să accept că fiecare om are destinul lui, etapele lui şi nu ne putem împotrivi. Trebuie să acceptăm voia Lui, dar uneori mă întreb dacă devin delăsătoare. De acest lucru îmi e frică, să nu devin indiferentă, de piatră.
Sunt multe întrebări, dar cu voia Lui, voi afla răspunsul dealungul vieţii mele.
Vă mulţumesc că aveţi grijă de noi şi că iubiţi creaţia Domnului.
Vă rog din tot sufletul să-I multumiţi pentru tot ce a făcut pentru noi. Eu mă pierd în cereri şi uit să îi mulţumesc pentru tot ceea ce am făcut, deşi uneori apreciez şi îi cer în rugăciuni să facă ce consideră EL că e mai bine pentru mine. Cine poate şti mai bine ce îmi trebuie, dacă nu Tatăl meu.
Mulţumesc pentru ceea ce faceţi!
Fie ca Domnul să vă lumineze paşii şi de acum înainte.
El-An-a