Dragă Măicuță,
Fiți binecuvântată!
Mă gândesc uneori dacă pe dumneavoastră vă întreabă cineva ce vă doare, ce vă frământă sau de ce aveți nevoie. Cu timp și fără timp sunteți alături de noi, cei egoiști și împrăștiați. Și apoi înțeleg că aceasta trebuie să fie iubire. Ce frumos este să simți că cineva care nu te cunoaște chiar te iubește. Ce frumos!
Și pentru că mă iubiți și vă faceți timp pentru mine aș vrea să întreb cum pot scapă de chinul sufletesc prin care trec de foarte mulți ani. Mă luptă cumplit gândurile de hulă împotriva lui Dumnezeu și tot ce ține de El. Au venit dintr-o dată, când nu mă mai rugam pentru că am lenevit și de atunci...
Am luptat cu ele mult, am deznădăjduit, am crezut că n-o să am iertare, un gând viclean mă îndemna la sinucidere, dar am luptat și când nu mai puteam îndura luam în mâini icoana Maicii Domnului și mă rugam cu disperare și lacrimi până la epuizare să nu mă lase. Mă duceam la duhovnic la două-trei zile atunci și-mi cerea să nu-mi pierd nădejdea, dar atacul revenea și mai înfricoșător. După un timp s-a mai liniștit. Mă simțeam cea mai păcătoasă de pe pământ și mă minunam că Dumnezeu mă suportă. Am trăit totul în tăcere pentru că am familie și n-am vrut să sufere copiii și soțul. Ai mei nu știu nici acum nimic, nu ar înțelege. Nu sunt nebună, ci doar bolnavă sufletește, cred. Maica Domnului mi-e mamă și mă ocrotește, o simt, dar mie nu-mi trece de tot. Mă luptă gândurile la rugăciune, la Împărtășit, la cântările bisericești, la tot ce ține de Dumnezeu. Din când în când se așterne o pace... și e bine tare.
Am găsit de curând Scara de Sfântul Ioan și am citit despre gândurile de hulă, dar nu înțeleg bine. Mă ajutați?
Dumnezeu să vă dăruiască pacea Lui!
Maria