Iubită Măicuţă,

Nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru ceea ce mi-aţi spus în primele rânduri ale scrisorii dumneavoastră: numai Maica Domnului poate fi izvorâtoarea cuvintelor acestora alinătoare, pentru că ea ştie cel mai bine ce înseamnă pentru o mamă NAŞTEREA. Faptul că mi-aţi spus să-mi trăiesc durerea ca pe o naştere este dincolo de omenesc şi credeţi-mă că, chiar dacă pare că spun cuvinte mari, simt în toată fiinţa mea că aşa este. Clipele în care Dumnezeu mi-a dăruit bucuria nemăsurată de a-mi vedea pentru prima dată copiii, momentele acelea în care durerile celor două naşteri mi se împlineau prin aducerea de VIAŢĂ NOUĂ pe pământ, au fost cele mai înălţătoare momente pe care le-am trăit în viaţa mea. N-am ştiut atunci - în păcătoşenia mea - să-I mulţumesc lui Dumnezeu aşa cum ar fi trebuit, însă ştiu acum că El, în bunătatea Lui, m-a lăsat să trăiesc fericirea aceea nemăsurată tocmai pentru a-I putea aduce în felul acesta neştiut de mine, slavă şi mulţumire pentru darul pe care mi L-a făcut! Am simţit atunci prezenta Lui lângă mine şi în lumina orbitoare în care îmi păreau învăluiţi pruncii mei nou născuţi, am văzut pentru o fracţiune de secundă Raiul. Ce cuvinte ar putea să descrie ce simte o mamă auzindu-şi copilul scâncind pentru întâia oară? De unde aţi ştiut, iubita mea Maică, să-mi daţi speranţa înapoi ÎN FELUL ACESTA??

Cu dragoste în Domnul nostru Iisus Hristos,

Mariana