Doamne ajută,

Am vrut să vă împărtășesc ce a trăit o persoană cu care am vorbit. A venit la mine îngrozită. Mi-a zis că într-o seară a intrat într-o stare ciudata. Adică parcă ar fi murit. Până atunci credea că moartea înseamnă anihilare, terminare, desființare. Dar și-a dat seama că nu se termină, ca și cum s-ar fi așteptat să se desființeze... dar nu era asta deși parcă își dorea să fie asta. Atunci a înțeles că de fapt nu există moarte, așa cum se spune, adică dispariție și aneantizare... ci există doar viață... Dar fie cu chin, fie cu durere, depinde de alegere. Și omul nu poate muri (în sensul de dispariție fără a mai ști nimic de el), chiar dacă ar vrea... Și a ajuns undeva unde i se dădea iubire dar era foarte înverșunată pe această iubire... voia să distrugă acea iubire, dar nu putea. Nu suporta acea iubire, ura acea iubire. Și avea o revoltă cumplită... și revolta ei creștea și voia sa se omoare (acolo unde era), dar nu putea, pentru că nu mai avea ce să omoare... Și se chinuia cumplit că nu putea muri...
Și a venit disperată să îmi spună că nu există moarte... .omul nu poate muri... și înțelesese că moarte înseamnă despărțire.... nu există decât viață în iubire sau chin...

S. M.