Mare ești Doamne!

Printer-friendly versionSend by email

Preascumpa mea Măicuță!
Dumnezeu să vă binecuvânteze întru mulți ani pentru toată osteneala pe care ați depus-o învățându-mă atâtea și atâtea lucruri minunate!
Știți, Măicuță, oarecând, văzând cum vă retrageți din viața mea, puțin câte puțin, în cel mai delicat mod, m-a cuprins o durere de nedescris... Mi-a dat târcoale deznădejdea la tot pasul, dar nu m-am lăsat, am încercat să accept și acest fapt, chiar dacă am simțit că asta ar fi cea mai mare pierdere suferită în viața mea.
La moartea fratelui meu Alexandru am înțeles că într-un fel sau altul tot îi pierdem pe cei dragi ai noștri: ori ne părăsesc ei de bunăvoie și se îndreaptă spre alții, ori mor... Din două una. Despărțirea e inevitabilă...
Astfel am stat și m-am gândit: Măicuța mea a tăiat "cordonul"... Până aici mi-a fost... Și am plâns și m-am plâns Domnului simțind din nou a nu știu câta oară acea asprime a lui Dumnezeu cu care i-a smuls de lângă mine pe toți oamenii de care m-am atașat, dar culmea, oricât de mult m-ar durea această asprime tocmai acestea sunt momentele în care simt și recunosc din toată ființa mea Măreția și Atotputernicia lui Dumnezeu!Tocmai în aceste clipe rostesc cu cea mai mare convingere și tărie: "MARE EȘTI, DOAMNE!"
Așadar, stând eu și plângându-mi de milă, în cea mai profundă liniște, I-am auzit din nou glasul Care îmi spunea: "EU sunt cu tine până la sfârșitul veacurilor."
Am renunțat în timp la foarte mulți oameni și am învățat că atașamentul față de ei nu duce la nimic bun, dar despărțirea de Sfinția Voastră mi s-a părut de neacceptat... Și cu cât mă opuneam mai mult cu atât mai vârtos auzeam glasul Lui: "Eu sunt cu tine..."
Așadar, n-o mai am nici pe Măicuța? Bun. Mă voi agăța de-acum numai și numai de Tine, Doamne! Iar El mi-a răspuns: "Fă asta și vei vedea ce n-ai mai văzut!"
Zis și făcut, Măicuță! M-am agățat de El mai mult ca oricând...
La începutul acestui an am procedat precum m-a învățat duhovnicul meu: mi-am ales un sfânt, pe Sfântul Vitalie, la care să mă rog să mijlocească anul acesta pentru mine și mai urma să îmi propun ceva important de înfăptuit în acest an. M-am tot gândit ce să fie oare țelul meu? Și ce credeți? După îndelungi cugetări și meditații am ales ca în acest an să tac, pentru că prea mult am avut de suferit până acum pentru simplul fapt că am vorbit.
În clipa în care am luat această decizie,mi s-a părut că va fi floare la ureche, dar s-a dovedit pe parcurs că am ales cel mai greu lucru posibil din lume! Parcă toți demonii s-au aliat împotriva mea! Parcă s-a dezlanțuit iadul! Mă provoacă la vorbe niște oameni pe care nu i-am auzit vorbind în viața mea; sau, mai mult, oameni la locul lor, învățați (care la rândul lor ar trebui să mă învețe pe mine) mă smintesc de-a binelea!
Din clipa în care am înțeles că vrăjmașului nu-i place decizia mea și că încearcă cu orice preț să mă facă să renunț la ea, I-am arătat Domnului ispita, iar El m-a întărit cum numai El știe spunându-mi: "Nu te teme! Crede numai!
Colaborarea mea cu Dumnezeu de multă vreme nu se poate descrie în cuvinte, dar există... datorită Sfinției Voastre și a Seminarului Iertării. Vai, multe lucruri bune și frumoase am învățat! Dar, dacă stau să mă gândesc bine cel mai frumos lucru ce ne-ați învățat Măicuță a fost binecuvântarea!
La un moment dat am ajuns la concluzia că noi, oamenii, în mod normal nu am avea timp să vorbim nimic unii cu alții, atât de mult (neîncetat) ar trebui să-L binecuvântăm pe Dumnezeu și creația Sa! Eu asta simt: în tot timpul și într-una trebuie să binecuvântez pe toți și pe toate!
Sunt momente în care nu pot evita până la infinit întâlnirea față către față cu semenii mei. Problema este că stau în față lor dar nu îi aud, reușesc să mă detașez de ceea ce se întâmplă, pentru că în mine curge neîncetat binecuvântarea. Mă bucur că reușesc de fiecare dată să maschez lipsa mea de atenție la cele exterioare, evitând astfel orice conflict...
Știți, Măicuță, eu de multă vreme foarte rar mănânc mânată de foame, dar dacă asta totuși se întâmplă uneori, mă comport foarte ciudat...
Nu de mult, după ce m-am întors acasă de la Sfânta Liturghie, mi s-a întâmplat ciudățenia cu foamea... Mi-am încălzit urgent niște mâncare și mi-am propus cu bunăștiință că NU voi binecuvânta nimic înainte (ca să nu pierd timpul) decât eventual după ce voi mânca... Cu niște mișcări rapide am pregătit cele necesare și m-am apucat să mănânc în grabă, ca o spartă...
Deși m-am concentrat profund numai pe gustul minunat al sarmalelor de la prima îmbucătură am auzit cum răsuna binecuvântarea! Crezând că am halucinații de foame am continuat să mănânc cu aceeași plăcere și grabă, dar mai tare și mai vehement am auzit o binecuvântare continuă, într-o manieră pe care eu nu aș fi niciodată în stare să o rostesc!! Ce e asta? M-AM CUTREMURAT! VENEA DIN LĂUNTRUL MEU MĂICUȚĂ!!!!!!!! AM RĂMAS ÎNȚEPENITĂ CU FURCULIȚA RIDICATĂ ÎNTR-O MÂNĂ ȘI CU PÂINEA ÎN CEALALTĂ, PRIVIND MINUNĂȚIILE DE SARMALE ÎN FARFURIE ȘI ASISTÂND PARALIZATĂ DE ȘOC LA CEEA CE AUZEAM ÎNCONTINUU!
La un moment dat am început să înțeleg, am izbucnit în plâns și tremurând am aruncat pe masă pâinea și furculița strigând: "DOMNUL ESTE! DOMNUL ESTE!"
În viața mea nu m-am simțit mai umilită și mai rușinată decât în acel moment! Cât de grozavă m-am simțit eu până acum crezând că am învățat atâtea și crezând că eu fac toate acele lucruri minunate!!! O, Măicuță, Măicuță! ASTA DA UIMIRE! Sunt sigură că am simțit exact ce a simțit Sfântul Apostol Petru în clipa în care L-a recunoscut pe Domnul de departe și a sărit în apă să ajungă cât mai repede cu putință la El! Acum am înțeles Măicuța mea de ce a fost nevoie să mă rup de Sfinția Voastră! Acum, Maestrul meu, Învățătorul meu este Însuși Mântuitorul! Eu trebuie doar să fiu atentă la El! El le face toate!
După acest uimitor și cutremurător "incident" nu-I cer altceva decât să mă lase să mă ascund în El, iar cei ce mă caută ACOLO să mă găsească: ÎN EL!
A acceptat și această propunere a mea și vă spun că în viața mea n-am simțit ceva mai frumos decât ce simt în clipa în care mă pitesc... E ca un joc... MINUNAT!
Ascult Sfânta Evanghelie în fiecare zi acasă, citesc suplimentar câte un capitol zilnic și nu poate lipsi nici pâinea cea de toate zilele Psaltirea, măcar o catismă. Toate acestea s-au impregnat în mine și acum, dacă tot voiesc să vorbesc ceva, nu pot grăi decât cele imprimate în toată ființa mea. ASTA ÎNSEAMNĂ RUGĂCIUNEA!
Cu recunoștință, al Sfinției Voastre copil: Kati

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar