

Bună ziua,
Numele meu este Roxana și sunt mama a 2 fetițe. Una are 3 ani și se numește Maria și una are câteva zile și se numește Ioana.
Am născut fetițele la maternitatea Cuza Vodă din Iași. Acum 3 ani (când am născut primul copil) am avut norocul să stau în cameră cu copilul meu și să învăț (odată cu el) ce înseamnă să conviețuim împreună.
Anul acesta (la a 2-a naștere) nu am mai avut același noroc și am stat în secții separate.
Eu mi-am dorit foarte mult să-mi cunosc copilul și, ca atare, am cosiderat că nici o regulă nu este mai presus de sentimentul matern și am încercat să merg la bebe cât de des se putea (și la 30 de minute, deși regula era să mergi odată la 3 ore). Mi s-a părut aproape inuman să stau pe lângă ușă și să fiu atentă să nu mă vadă vreo asistentă pentru că mă dadeau afară.
Când mergeam la alăptat (dupa 3 ore) de cele mai multe ori bebelușii doarmeau și nu se trezeau să mănânce. În una din dăți nu am putut accepta să îmi trezesc copilul să sugă, așa că l-am pus înapoi în pătuț și am zis că revin în 15-30 de minute. Asistenta l-a luat de după cap și i-a turnat cu cănița lapte formula. Mi s-a părut o nedreptate și un abuz făcut asupra unui bebeluș care nu are nici o șansă să riposteze. Singura ei replică a fost: „Vezi că mănâncă?”.
Cum se poate să accept și să tolerez un astfel de comportament? M-am certat cu ea și i-am zis că nu îi permit să-i mai dea lapte formula copilului meu. M-a amenințat și a zis că îl lasă flămând și am acceptat. Simțeam că, în sfârșit, pot avea grijă de copil (că pot veni oricât de des la alăptat). Dar n-a fost așa...
La ieșirea din tură i-a dat foarte mult lapte formula (ca să fie bine la raport când iese din tură) și când m-am dus eu la alăptat copilul meu a vărsat tot (și chiar de 2 ori). Mă simțeam vinovată. Era din cauza mea. Credeam eu că laptele meu nu e bun și îi fac rău lui bebe. Una din asistente a avut curaj să-mi zică că nu era vina mea și că copilul meu fusese deja hrănit înainte și de aia vomase.
În afară de acea asistentă toate îmi ziceau că problema e la mine.
Maică, de când am ieșit din maternitate nu reușesc să-mi revin din șocul prin care am trecut. Nu știu la ce să mă gândesc să îmi treacă frustrarea și revolta.
Mă gândesc că eu am terminat și am scăpat, dar mai sunt mame care se simt umilite zilnic în acest spital. Și, poate eu am avut tăria să-i spun și să-i atrag atenția (chiar am depus și o plângere împotriva comportamentului agresiv) dar nu toată lumea are această tărie.
Am văzut o mamă care s-a speriat așa tare de ea că a declarat că nu alăptează. Și când a venit cu psihologul a început să-i spună că de ce a venit? Că a zis că nu alăptează...
Mi se par așa multe nedreptăți și nu pot face nimic să îndrept măcar puțin din toată această nedreptate.
Poate nu e clar tot ce am scris, dar nu știu cum să relatez toate câte am văzut și câte am trăit.
M-am gândit că sunteți singura care mă poate ajuta să trec peste toate astea.
Mulțumesc.
Doamne ajută!
Roxana Botez