Săru'mâna, Măicuţă!
Am să vă explic problema sufletească. În urmă cu câţiva ani am avut o mică problemă şi având o prietenă care m-a susţinut am reuşit să trec peste asta cu ajutorul ei ducându-mă la biserică la un părinte foarte bun.

Eh, nu ştiu cum, m-am ataşat foarte mult de părintele meu duhovnic. De la câteva luni când i-am spus că aş vrea să-mi fie duhovnic, din decembrie şi până în anul următor în septembrie am avut tot felul de gărgăuni în cap şi i-am tot trimis sms-uri pe mobil. Eh, mă plângeam cu tot felul de prostioare mici - ca de exemplu: " am terminat sesiunea", "mi-e rău"... până l-am adus în stare să-mi spună să nu-i mai trimit sms-uri pe mobil că o să mi le şteargă: "să nu mai dai sms-uri nici când eşti pe moarte". Eh, această vorbă a lui m-a făcut să mă ataşez tot mai mult de el şi m-a determinat să îl fac să citească sms-urile mele dar nu am putut, aşa că m-am lăsat. Dar în schimb am început să fac prostioare - să îi dau bip şi să-l sun când citeşte Evanghelia, i-am spus de lucru acesta şi m-a iertat; am început să vorbesc cu familia părintelui, crezând că eu aşa îl voi determina să îmi acorde mai multă atenţie. Nu am reuşit. M-a iertat din nou. I-am spus că ţin la el şi că îl iubesc şi m-a iertat din nou, el mi-a spus şi îmi spune că se roagă pentru mine tot timpul. Aceste cuvinte: "să nu mai dai sms-uri nici când eşti pe moarte" şi că el mi-a spus şi îmi spune că se roagă pentru mine" ( eu necrezând acest fapt pentru că uneori îmi aud acatistul citit iar alteori nu) m-au şi mă tulbură şi m-au determinat să îl judec, să cred că prin acest fapt mă respinge, mă urăşte, şi cred că îmi spune minciuni în ceea ce priveşte: "că se roagă pentru mine". De fapt am îndoieli. I-am spus şi nu face nimic, i-am spus chiar cuvinte dure uneori şi am încercat să îi scriu în scrisori şi i le-am dat, tot toate acestea şi nu văd că reacţionează cu nimic.

Mai nou, m-am dus la o prietenă şi am întrebat-o "în doară" dacă ştie să ghicească în cărţi şi mi-a spus că da şi am rugat-o să îmi dea în cărţi şi mi-a dat de câteva ori. După această faptă m-am spovedit şi după aceea mi-a zis că nu mă va lăsa să mă împărtăşesc până nu mă las de acest truc necurat; cu alte cuvinte m-a certat. După asta iar am plâns şi m-am simţit tristă, m-am simţit doborâtă, pentru că nu mi s-a întâmplat acest lucru niciodată, să nu mă lase să nu mă împărtăşesc. Simt că nu ţine la mine, simt că nu îmi dă atenţie... simt că tot mai mult sunt ataşată de acest om şi nu pot face nimic să mă desprind de acest lucru, mi-e greu şi plâng.

Doamne ajută!

Ile