Cine sunt

Printer-friendly versionSend by email

Preascumpă Măicuță!

Azi am simțit cum Dumnezeu lucrează prin măicuța Rafaela, chiar și după plecarea domniei sale din lumea asta văzută în cea nevăzută...

Meditând profund la misterul morții și al misiunii pe care o avea măicuța, am reușit să văd cum a acționat satana asupra mea, creând în mine o progenitură a sa, de care s-a folosit mult și îndesat, după care a devorat-o! Și-a mâncat propria creatură, Măicuță!

Astfel, am simțit cum s-a prăbușit Babilonul, pentru că orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui...

Oarecând, lucrând la Seminar, mi-ați strigat să accept odată că ASTA SUNT!!! Oricât de mult v-aș fi iubit și adorat, această afirmație am refuzat-o din toate mădularele mele, din toată ființa mea, pentru că, undeva, în lăuntrul meu știamsunt mai mult decât acel monstru cu șapte capete și mai știam că Dumnezeu nu poate crea așa ceva!!!

Astfel, dacă nu am acceptat că asta sunt, am voit să văd CINE SUNT, aflând mai mult decât atât: CINE ESTE EU SUNT!!!

Dumnezeu să vă răsplătească înmiit pentru osteneala de a-mi fi alături în cele mai groaznice momente ale vieții mele și să vă păstreze veșnic in Bucuria Sa, cu care v-a îmbogățit pentru ascultare!!!

CU ADÂNCĂ PLECĂCIUNE VĂ SĂRUT MÂNUȚELE FRÂNTE și vă las să vă odihniți și să primiți în liniște și pace puterea care vă este restituită de către Dumnezeu pentru pierderea suferită...

Cu veșnică recunoștință,
Kati

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar