Şoseta

Printer-friendly versionSend by email

Sărut mâna, maică!

Mi s-a întâmplat ceva interesant şi nu am cui altcuiva povesti.

A trebuit să-mi spăl acum câteva zile mai multe perechi de şosete, toate închise la culoare. Le-am lăsat la înmuiat în apă fierbinte într-un lighean şi am uitat de ele. Când m-am întors, m-am pus să le clătesc şi... prima apă a ieşit neagră-neagră. Am pus apă curată iar, le-am clătit, iar a ieşit neagră. Cred că am schimbat vreo 4 ape până a ieşit aproape limpede, doar cu ceva clăbuci de la detergent. Nimic senzaţional până aici, dar puţin mai încolo m-a... lovit imaginea apei aceleia care tot neagră rămânea. M-am gândit că... poate la asta se referă Părinţii când spun de patimile din inima omului, că nu ştim niciodată câţi şerpi mai colcăie pe acolo, chiar dacă am scăpat de 1-2 patimi „evidente”, asta nu înseamnă că am devenit nişte fulgi de nea... mai trebuie 2-3 clătiri să mai iasă! Şi, într-un fel am simţit asta la spovedit, parcă e mereu ceva care rămâne nespus, nu pentru că n-aş vrea să-l spun, ci pentru că nu-l pot numi...e ca o boare care scapă, dar după ce-şi ia mâinile de pe capul meu, la final, şi după împărtăşanie mai ales... trec toate. Partea proastă e că mai revin. 

Oricum, poate nu e cea mai inteligentă metodă, dar mi-am zis să-mi păstrez imaginea aceasta pentru momentele când mă va prinde iar mândria, lauda sau vreun aer de superioritate de care nu pot scăpa uneori. Simt cum mă înhaţă şi nu ştiu să le alung. 

Sper că nu v-am pierdut timpul, Doamne-ajută!

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar