Sărut-mâna, maica,

Vă scriu să vă mai zic unele nedumeriri.

De ce de mult timp când încerc să mă rog mai în adânc mă simt ca și cum ating un plafon de care nu pot trece. Și din cauza asta parcă și "vocea" rugăciunii rămâne în pereții din piept. Mă neliniștește nu situația în sine, ci faptul că e de mult timp. Parcă simt nevoia să trec dincolo și nu reușesc.

Greșesc ceva?

Și chiar dacă mă rog simt o liniște dureroasă aș putea spune. Îmi trebuie o fărâmă de credință să cred că totuși mă aude sfântul, Maica Domnului sau chiar Dumnezeu.

În final, uneori, când mă năpădește tristețea sau apar motivele care-mi declanșau frustrările, o parte din mine parcă abia așteaptă să se revolte, să ceară socoteli: de ce așa? de ce eu n-am primit ca alții etc?

Încerc să o fac să tacă aducându-mi aminte ce am învățat: că Dumnezeu e bun, că e înțelept și oricât de mult mă doare să recunosc, că știe El mai bine și știe de ce am nevoie.

Mihai