

Stau lângă fereastră şi simt cum soarele îmi zâmbeşte timid printre ramurile copacilor. Îi zâmbesc şi eu cu toată inima şi mă uit mai sus, închid ochii şi spun: Îţi mulţumesc din suflet! Doar atât. Îţi dau slavă pentru floarea rară pe care mi-ai dăruit-o. Pentru Prietenie.
Un gând bun pentru toţi prietenii mei şi un Acatist de mulţumire Domnului, care mi-a trimis prieteni care să mă asculte, să mă lumineze, să îmi smulgă un zâmbet, să îmi şteargă o lacrimă şi să mă iubească aşa cum sunt. Prieteni cu care să merg la biserică, în pelerinaje, la conferinţe.
Prietenii sunt oglinzi ale sufletului, camarazi de război.
O rugăciune pentru fiecare şi veşnică recunoştinţă!
P.S: un gând izvorât prin "Meşteşugul bucuriei".
Alexia