Doamne-ajută, maica Siluana!

Deși titlul arată urmarea unei întrebări frumoase, de fapt este invers. Este o anumită frică. Este frica de această viață, de viața ca o continuă sfântă liturghie. Sincer vă spun, am căutat mereu să mă bucur, să mă bucur că sunt în Biserică, la sfintele slujbe, dar până acum nu am reușit. Eu știu că sunt slujitor în biserică, adică ajut, cânt... și cu toate acestea nu aș putea vedea asta ca un mod de viață. La Sfânta Liturghie mă simt rupt cu totul de tot ce înseamnă a trăi, a fi bucuros și nu mă simt prea comod. Cu ajutorul lui Dumnezeu pot face în continuare această mică asceză de două ore pe săptămână, dar nu pot promite că o să îmi și placă acolo.

Am auzit la un moment dat viața unui Sfânt care nu mergea la slujbele Bisericii și când era întrebat de ce spunea: „Slujbele au ca rol să aducă frica lui Dumnezeu în sufletul omului, dar cu ce i-ar putea folosi asta unui suflet care deja o are?”. Nu uit să spun că sfântul respectiv știa foarte bine care este motivul pentru care nu pune așa mult accent pe slujbe. Eu nu spun că vreau să nu mai merg la slujbe, ci că mi-ar plăcea să nu constea în asta veșnicia. Mai bine spus: ar fi frumos ca aceasta să fie doar pregătirea. Atunci aș privi cu alți ochi mica asceză și ar primi un alt sens pentru mine tot timpul petrecut acolo. Poate este cam ciudat, dar asta este ceea ce am simțit să vă împărtășesc și să vă cer sfatul.

Am vrut de foarte mult timp să vă mulțumesc pentru faptul că, de când v-am găsit, am început să cred că relația dintre mine și Dumnezeu poate avea o șansă. Vă mulțumesc pentru tot umorul cu care mi-ați adus nespusa bucurie în suflet în atât de multe zile mohorâte și pentru sfaturile minunate pe care le-am aflat de la sfinția voastră.

Doamne-ajută!

Alexandru