Draga mea măicuță,

Vă mulțumesc pentru îmbărbătare, pentru sfaturi, pentru TOT. Bunul Dumnezeu să vă aibă în paza Lui!

Am 2 nelămuriri referitoare la iertare. Credeam că le voi găsi răspunsul, dar nu a fost așa.

O primă nelămurire ar fi, dacă cineva ne răneste și noi încercăm să gândim că atâta știe să facă, să zică, atâta poate și arătăm în gândul nostru îngăduință față de slăbiciunea sau nepriceperea lui sau încercăm să nu-l judecăm, aceasta înseamnă a scuza pe celălalt? E bine să procedăm așa?

Al doilea lucru ar fi: cum îi dăm celuilalt posibilitatea să-și vadă greșeala sau vina (așa cum ați scris în seminar) fără să-l judecăm sau fără să ne facem noi prea importanți? Oare nu trebuie să suferim orice? Sau cel puțin să nu ne etalăm suferința în fața oamenilor, ci să i-o comunicăm lui Dumnezeu?

Cu multă recunoștință și iubire,

Georgiana