Știu că am greșit. Știu că e bine să te spovedești, dar nu vreau să mă duc la duhovnic pentru că nu am o părere de rău, sinceră, În legatură cu ceea ce am făcut deoarece am făcut păcatul cu bună știință. Să mă duc la spovedit acum, mi se pare nedrept față de Dumnezeu. O să enumăr lucrurile pe care le-am făcut, o să mi se pună mâinile deasupra capului spunându-mi-se că mi s-au iertat, după canoane nu o să mi se permită să mă împărtășesc, dar e corect?

Mie mi se pare doar un formalism, în cazul meu, în care profit în mod nedrept de iertare. Oare o fi iertare dacă nu îmi pare rău, mi-e greu să cred. Tot ce vreau să spun este că mi s-a spus că e bine să te duci la spovedit, dar eu nu cred că e bine când ți-ai cam asumat ce faci.

Aștept părerea dumneavoastră [nu am știut niciodată exact cum să mă adresez unei măicuțe :-) ]

Totuși, să închei cu o întâmplare frumoasă: Într-o zi pe drumul spre casă am văzut o mamă și un copil de etnie rromă, săraci, care căutau în gunoaie și mi s-a făcut așa de milă (rar se întâmplă), că le-am dat ce am avut în buzunar: 34 de lei. Peste 5 zile, tot pe drumul spre casă am văzut niște bani pe jos: 34 de lei ☺ (nu i-am luat, poate îi găsea proprietarul sau cineve care avea nevoie de ei).