Am citit pe grabă subiectul „Nervozitate” de pe această pagină, în care tot o doamnă pe nume Maria se confruntă cu probleme asemănătoare cu ale mele. Nervi, răbufniri, mânie.

Problema pe care o am îmi pare a fi și mai gravă din moment ce am și un copilaș mic, cu care nu mai am răbdare. Răbdarea s-a pierdut încet-încet pe măsură ce oboseala s-a acumulat, stresul și nemulțumirea de a sta permanent acasă, îngrijind de treburile casei, lucru pe care înaintea căsătoriei nu îl făceam, fiind învățată cu libertatea. Toate s-au întâmplat repede, căsătoria, stabiliarea într-un orășel mic, apoi Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o minune de copil.

Astăzi, după mai bine de un an de la nașterea sa, am ajuns să am răbufniri de furie, certuri cu soțul, am tendința de a lovi sau trânti copilul. Este groaznic, la foarte scurt timp, când mă liniștesc și realizez ce rea sunt și câți demoni râd de mine, regret amarnic totul. La spovedit și Sfânta Împărtășanie merg când reușesc să-mi fac curaj, căci nu mă simt vrednică. Chiar și în ziua împărtășirii nu am reușit să mă abțin de la nervi. Nu mă mai suport, sunt slabă și rugăciunile le tot amân.

Vă rog să mă învățați cărui sfânt să mă rog de grabă. Iertați greșelile, dar totul e în grabă.

Maria