Mă numesc Ciprian, am 30 de ani și mă aflu la o margine a vieții în care nu credeam că am să ajung vreodată.

Imediat după liceu am început cariera militară, unde după doi ani de zile am eșuat,ntrând în datorii mari, nereușind să mă țin în echilibru deloc, irosindu-mi zilele și banii în jocuri de noroc, în idei de a face bani ușor și rapid, ceea ce a dus la un start al ruinei în care mă aflu astăzi. Fata cu care eram împreună a rămas în România, timp în care pentru un an am stat în Spania, la muncă, unde nici acolo nu mi-am întors fața către credință și am continuat cu ispitele celui rău, de la jocuri de noroc la femei de moravuri
ușoare, de la agonie la extaz și invers. Am adus-o în Spania și pe ea, dar la nici șase luni am fost părăsit, pe drept motiv, întrucât nu reușeam să gestionez financiar nimic.
Am rămas pe străzi, am dormit la străini și după mult chin am reușit să îmi găsesc iarăși un loc de muncă bun, însă din fericire sau din păcate am urmat același drum plin de ispite și am ajuns după cinci ani în România, unde am suferit foarte mult.

Am avut n tentative de suicid, am urât fiecare secundă din viață și am urlat la Dumnezeu cu blasfemii și zeci de înjurături pentru chinul care mi-a fost dat. Am plecat apoi în Anglia la muncă, m-am chinuit enorm, m-am ridicat îndeajuns, însă obiceiurile din trecut erau prezente și m-au adus din nou în agonia păcatului, în situația în care nu mai ai ce mânca, ce vinde, pentru ce trăi.

În continuare greșesc la orice pas, nu mă gestionez deloc, am numai amar și durere în gânduri, dorm foarte puțîn și agitat, aduc n blasfemii pentru destinul acesta și singurul gând care îmi rămâne este suicidul. Orice fac, orice ating se tranformă în dezastru. Oricine a stat lângă mine a cunoscut amarul, sărăcia, chinul și de îndată ce au plecat de lângă mine viața lor s-a transformat în bine.

Astăzi mă aflu în situația în care nu mai am bani să mai îmi asigur acoperișul, sunt ruinat de datorii, nu am de muncă și nimic nu se leagă, pur și simplu orice fac, totul este pe dos. Oare Dumnezeu savurează acest joc ieftin de ispite ce s-a abătut asupra minții mele, oare Îi place să vadă băiatul credincios de până la 17 ani, transformat în unul din urmașii satanei, ispitit fără limite și neputincios în fața ispitelor de tot felul. Oare El se bucură de acest chin al meu precum o face cineva care se uită la un film de groază dramatic? Oare există acolo cineva care îmi pune în gând sinuciderea, care mă distruge pe dinăuntru de boală, zi de zi, care mi-a scris ca destinul meu să fie ăsta, indiferent ce aș face? Mi-am pierdut credința... m-am pierdut pe drum... și nu mă regăsesc decât în sinucidere... singurul gând care mă face să cred că durerea s-ar sfârși cu
adevărat.

Am rămas fără putere... să mai cred... să mai sper... să mai trăiesc... și nimic... nimic nu se schimbă în bine... fiecare zi e o altă agonie...