Dragă Măicuţă,
Puținele dumneavoastră cuvinte mi-au adus lacrimi în ochi şi bucurie în suflet. Am recitit toate mesajele şi răspunsurile pe care ni le-am scris una alteia. Au fost momente în care m-am minunat de răspunsurile pe care vi le dădeam, nu mă ştiam în stare să le dau sau să gândesc aşa... cu gând bun mai tot timpul. Sigur, Dumnezeu mi-a trimis toate acele gânduri bune.

Chiar şi săptămâna trecută am mers undeva şi, vorbind cu gazdele mele, la un moment dat am ajuns să le ţin câte o predică pentru fiecare sufleţel în parte… Le-am văzut bucuria pe faţă la cuvintele mele, chiar cineva mi-a spus că s-a rugat să primească un răspuns la o problemă. Şi eu m-am bucurat alături de ele, doar că nu pe deplin… pentru că nu mă regăseam pe mine în răspunsurile pe care le dădeam. Rămânând singură, mă tot gândeam cum am fost în stare, cum am avut atâta înţelepciune... Venindu-mi în gând că Hristos, Duhul Sfânt vorbeau prin mine, deşi era greu să înţeleg, era minunat. Off, cât de mult iubeşte Dumnezeu ticăloşii şi nevrednicii!

E.M.