Dragă măicuţă,
Am citit un mesaj mai vechi, despre bucuria copleşitoare a cuiva care s-a împărtăşit. Cine oare nu simte aşa ceva când se împărtăşeşte? Şi în răspunsul dumneavoastră aţi spus ceva care pe mine m-a pus pe gânduri: "Se mai întâmplă însă, în vremea copilăriei duhovniceşti, ca bucuria să nu poată fi ţinută în vasul ei de taină şi atunci se revarsă într-o exuberanţă care ne consumă, în loc să ne hrănească! Adică se revarsă din inima duh, în inima afectivitate, în psihicul nostru, cade, decade. De aceea e de neapărată trebuinţă să învăţăm meşteşugul Bucuriei!".

Ce înseamnă şi ce trebuie să facem să învățăm meşteşugul Bucuriei?

Cu încredere,

Mihaela