Pe mine să ştiţi că mă frământă în ultimul timp faptul că în vis nu mă simt alături de Hristos. Rar cred, simt că Dumnezeu e cu mine în vis. Aş vrea să vă întreb dacă credeţi că e o problemă faptul că visez atât de real încât uneori mă simt vinovată când mă trezesc. Plus faptul că dacă nu există ceva care să mă motiveze atât de mult să mă trezesc, păţesc uneori să nu mai vreau să o fac, să mă mulţumesc cu existenţa din vis şi uneori chiar îmi doresc să mă întorc acolo.

Aş vrea să vă întreb ce să fac, că e ceva în vis ce nu îmi place, senzaţia asta de realitate.

Şi o altă problemă a mea de acum ar fi întrebările la care nu găsesc exact răspuns: cum e concret când mori? Ce simţi? Unde sunt, concret, acum sufletele celorlalţi? Localizat şi tot felul de minunăţii.

Lucruri care până acum nu m-au preocupat.

Aş vrea măcar să îmi spuneţi unde credeţi că stă problema. Sunt liniştită cu toate astea, sunt cu Dumnezeu, sunt cu Hristos, dar ele continuă să existe şi persistă în mine un sentiment de vinovăţie pentru ceva, nu ştiu ce.

Aş vrea să vă rog să îmi daţi un punct de pornire. Eu Îi cer lui Doamne să îmi răspundă la ele, dar mai mult nu ştiu ce să fac.

De consideraţi că întrebarea nu e ziditoare pentru site, răspundeţi-mi numai mie.

Cu drag,

Iulia