Nu mai sunt disperată să fiu cu cineva, să am un partener... Sunt perfect conştientă că dacă disper iar, mă pripesc iar cu deciziile, iar nu aleg bine, iar sufăr etc. Cred că e pentru prima oară în viaţa mea când mă bucur de una singură şi mă simt bine fiind aşa. Îmi doresc, bineînţeles, să fiu cu cineva într-o bună zi, dar m-am gândit să-L las pe Dumnezeu să mă surprindă, să aducă în viaţa mea pe cineva potrivit mie. Plus că am mare nevoie să învăţ ce e iubirea adevărată, iar asta n-am să o învăţ niciodată aruncându-mă cu capul în prăpastie, din care pot ieşi mai mult rănită decât îmbunătăţită...
În al doilea rând, pot spune că starea mea de angoasă are şi o parte bună... Momentan e singura mea "unealtă" prin care gândul îmi stă conectat la Dumnezeu... Dacă mi-ar merge totul prea bine, sau bine, aş uita cât sunt de neputincioasă fără El. Plus că, în momentele de mare nemulţumire şi frustrare şi de"Doamne, de ce mie, de ce eu etc.?" îmi zic că putea să fie şi mai rău şi că tot ce am şi tot ce sunt e cu mult mai bine decât în alte situaţii nefericite... Mă străduiesc la aspectul ăsta să nu ajung ca fariseul care se compara cu vameşul...
În al treilea rând, am început să mă bucur de Sfânta Liturghie... Mă străduiesc să fiu cât mai atentă, să învăţ părţile ei, cântările ei, iar trăirile sunt foarte deosebite... Prind fire din ceea ce cred că înseamnă ea cu adevărat, iar unul din ele e starea de atemporalitate. Parcă atunci când sunt acolo în biserică nu mai contează nici ce am făcut până să ajung acolo, nici ce voi face după ce ies de la slujbă, ci contează doar clipele alea nepreţuite, în care stau prezentă cu toată fiinţa, clipe în care realizez că acolo e tot ceea ce contează şi tot ceea ce m-ar putea întregi pe mine.
În concluzie, se adevereşte că tot răul e spre bine. O revelaţie importantă în acest sens e că atunci când păţesc ceva "rău", îmi dau seama că după experienţa asta nu poate să iasă decât ceva bun. Nu ştiu cum, dar în mintea mea logica asta este, nu poate să ţi se întâmple ceva rău fără să nu ai parte de un folos din acest lucru... CE PROVOCARE! Ce bucurie! Îi mulţumesc Domnului că mi-a deschis ochii să văd aşa lucrurile...
I.