După ce am citit răspunsul dumneavoastră la mesajul lui Ionuţ (cel cu desfiinţarea Centrului), pot spune că vineri seara (22 august - ziua când am citit mesajul) a fost pentru prima dată, după o lungă perioadă de vreme, când am simţit iarăşi încredere şi nădejde în viitor, am simţit iarăşi purtarea de grijă a lui Dumnezeu asupra mea...
Felul dumneavoastră de a reacţiona şi de a privi lucrurile mi-a dat multă încredere. Într-adevăr, cred că de asta am şi eu nevoie, de fapt avem nevoie toţi, şi pentru asta trebuie să ne rugăm, şi când vom dobândi asta, atunci vom fi aproape vindecaţi. De multe ori ne rugăm Domnului să ia de la noi necazurile, încercările, grijile, bolile etc. pentru că ne este frică de ele, ne este frică că vom cădea, şi nu ştim sigur dacă vom reuşi să ne ridicăm din nou. Trebuie însă să cerem ca atitudinea noastră faţă de ele să se schimbe, nu ca ele să dispară: frica să se înlocuiască cu încredere, cu nădejde, cu liniştea ce vine din cunoaşterea faptului că toate sunt spre binele şi creşterea noastră, că toate au un rost şi se întâmplă nu la comanda forţelor răului, pentru că suntem noi răi, pentru că am greşit cu ceva, ci cu încuviinţarea lui Dumnezeu, pentru a vedea cam pe unde am ajuns pe cale, cam ce ne mai lipseşte până să fim sănătoşi cu adevărat.

Mai e ceva ce aş dori să adaug: eu cred că lumea are nevoie de modele, de călăuze. Are mare nevoie. Pentru că lumea, oamenii în general, nu sunt vindecaţi, nu sunt sănătoşi sufleteşte. Dacă am fi toţi asa, nu am mai avea nevoie. Dar nu suntem. Suntem încă bolnavi. Şi de aceea, din când în când avem nevoie să vedem pe cineva sănătos, ca să nu ne pierdem nădejdea. Ca să putem spera în continuare că într-o zi vom ajunge şi noi aşa, sănătoşi ca şi ei. Că dacă ei au putut, o să putem şi noi. Şi modelul perfect este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea a venit El în lume, ca să ne arate spre ce trebuie să tindem, şi care este calea prin care ajungem acolo. Şi cum El nu mai e fizic cu noi, în mod văzut, prin Harul Duhului Sfânt, Dumnezeu trimite din când în când Sfinţi printre noi, ca să ne mai împrospăteze memoria, să ne facă să nu ne pierdem, să ne readucă pe cale pe cei ce s-au abătut de la ea. În zilele noastre mai ales, nu ne mai putem lăuda nici măcar cu Sfinţi printre noi. Dar setea oamenilor de modele, de călăuze, a rămas aceeaşi, dacă nu mai mare, chiar. Şi de aceea lumea tinde să-şi pună nădejdea în cei pe care-i văd cumva mai îmbunătăţiţi, mai sănătoşi ca ei. Aici cred că e marea greşeala. Lumea face din modele idoli umani. Şi asta e foarte periculos. Îşi pun nădejdea în aceştia mai mult decât în ei însuşi şi în Dumnezeu. Au impresia că vindecarea, salvarea, le va veni de la aceştia, şi pur şi simplu Îl uită sau Îl neglijează pe Dumnezeu, fără ca totuşi ei să-şi dea seama. Şi atunci când se întâmplă ceva cu modelele lor, când nu le mai sunt disponibile, intră în panică. Deznădăjduiesc. Au impresia că sunt fără scăpare. Nu realizează că, de fapt, Dumnezeu încearcă să le corecteze atitudinea greşită, să-i scoată din rătăcire şi înşelare, să realizeze că fiecare este capabil de propria auto-vindecare, prin conlucrarea propriei persoane cu Dumnezeu, prin rugăciune etc. Nu realizează că puterea este în ei înşişi, şi nu la cineva din exterior care trebuie să le-o dea lor. Dumnezeu aşa lucrează, încât fiecăruia îi dă ceea ce-i este necesar la timpul potrivit. Unuia care nu se mai poate ajuta singur, îi trimite un model, o călăuză, o mână întinsă care să-l tragă din mocirla în care s-a afundat şi care-l împiedică să mai vadă clar în jur. Dar celui ce deja s-a pus cât de cât pe picioare, îi ia sprijinul, ca să înveţe să meargă şi singur, nu numai cu baston. Aşa că fiecare ar trebui să tragă linie şi să vadă cam pe unde este. Cei care pot continua singuri, să continue. Şi cei care nu, au nevoie de rugăciunile noastre, pentru ca şi ei să aibă parte de aceea mână întinsă la timpul potrivit, de care să se poată agăţa. Pentru aceasta cred că trebuie să ne rugăm toţi: ca să puteţi găsi o modalitate de a continua sprijinul acordat de Centru celor care au nevoie disperată de el, şi pentru ca aceştia să nu se piardă cu totul în aşteptarea rezolvării situaţiei.

Dumnezeu să ne ajute!

Mihaela