

Sărut mâna, Măicuţă!
A trecut ceva vreme de când n-am mai scris...
Dar de gândit mă gândesc mereu! Bine, mă mai ia şi valul cu grijile cotidiene din când în când...
Rămăsesem că m-am tot gândit la vinovăţie şi vină şi am reuşit să ies cam greu din blocajul ăsta, dar până la urmă s-a făcut clicul şi am constatat ceva aproape tulburător: Eu, când l-am cunoscut pe fostul soţ, a fost cu focuri de artificii şi pe mine m-a surprins că eu nu am fost aşa de aprinsă, până când el s-a mai dezumflat şi ar fi lăsat baltă căsnicia, dar m-am întărâtat eu... Cert e că eu am trăit multă vreme cu senzaţia că am făcut ceva rău de l-am dezamăgit aşa de tare... De vreme ce iniţial plecase cu atâta avânt, înseamnă că eu l-am dezumflat. Pe de altă parte, eu m-am mai simţit vinovată şi de faptul că nu m-am simţit aşa luată de apă ca el, şi am avut impresia că nu-l iubeam, ceea ce contrazicea faptele, că am încercat atât să fac relaţia să meargă...
Oricum, clicul a fost când am realizat că, de fapt, el când i s-au încins tălpile aşa de tare, FĂRĂ să mă cunoască, nici măcar nu i se aprinseseră călcâiele după mine, ci după o nălucă din capul lui!!! O proiecţie... A făcut o proiecţie pe mine, şi s-a supărat pe mine ca văcarul pe sat că nu m-am potrivit cu acea nălucă a lui! Deci nu e vina mea!! Mi s-a întâmplat şi mie altădată în relaţie cu alţi băieţi să fac aceeaşi greşeală şi d-aia tot încercam eu să-i schimb, ca să ajungă la năluca mea... Când ei de fapt fuseseră de la început posibili egoişti sau zgârciţi sau aveau alte defecte, pe care le are oricine, dar eu n-aveam ochi să le văd!
Revelaţia asta a fost cutremurătoare pentru mine, şi eliberatoare...
Eu mi-am dorit o căsnicie frumoasă, plină de dragoste, înţelegere, armonie, şi a fost un eşec....
De ce? Puteam să previn chiar toate, e numai vina mea? Nu, nimic din toate astea...
În schimb, chiar dacă a eşuat dorinţa mea de a avea o căsnicie perfectă, Dumnezeu mi-a împlinit multe altele, la care nici nu mai visam. Poate dacă nu mă măritam şi dacă nu sufeream atât, n-aş fi avut bunăvoinţa să pricep să-L caut pe Dumnezeu, gândindu-mă că poate Dumnezeu o vrea să-mi şoptească ceva la ureche şi eu am dopurile de ceară prea groase...
În final, dacă mă uit în urmă şi trag linie, nu au fost nişte ani pierduţi căsnicia mea.
L-am găsit pe Dumnezeu, Care e cea mai mare realizare, am un copil şi multe altele...
În plus, acum ştiu că am tendinţa să mă fixez pe o nevoie care devine obsesie. Şi ştiu că dacă rămâne la nivelul acela de obsesie, nu e bine nici măcar dacă se împlineşte. Dar e nevoia prea puternică uneori. Cum e acum nevoia de a iubi şi a fi iubită! Numai că acum ştiu că pot să stau eu şi în cap şi în coadă, dacă nu e, nu e, şi mai bine că n-a fost, că înseamnă că, de fapt, nu-mi trebuia!
Ştie El Dumnezeu mai bine, şi mă rog Lui să le aşeze cu pacea Lui pe toate!
Să vă dea Dumnezeu sănătate!
Doamne ajută!
Cu drag,
A.